Procurorul general al României: Nu este oportun să ne sesizăm din oficiu în cazul declaraţiilor puţin credibile ale lui Bercea

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat miercuri că, în cazul afirmaţiilor lui Bercea Mondial, nu este "oportun a ne sesiza din oficiu", precizând că declaraţiile acestuia "apar ca fiind puţin credibile şi neserioase".

324 afișări
Imaginea articolului Procurorul general al României: Nu este oportun să ne sesizăm din oficiu în cazul declaraţiilor puţin credibile ale lui Bercea

Bercea Mondial (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

"Modurile de sesizare prevăzute în Codul de procedură penală sunt limitativ enunţate, sunt detaliat prezentate în Codul de procedură penală şi sunt foarte multe condiţii pe care un mod de sesizare, generic vorbind, trebuie să le îndeplinescă pentru a fi considerat serios de către organul judiciar pentru ca organele judiciare să-şi asume obligaţia de a cheltui banii statului pentru a face investigaţii într-o anumită zonă", a spus Tiberiu Niţu, la Consiliul Superior al Magistraturii, întrebat dacă vor fi făcute verificări cu privire la veridicitate afirmaţiilor făcute de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Procurorul general al României a adăugat că, în condiţiile în care anumite afirmaţii, în opinia celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor judiciare, "apar ca fiind puţin credibile şi neserioase, consider că nu este oportun a ne sesiza din oficiu".

"Persoana care exprimă acea poziţie are la îndemână, ca orice justiţiabil, căile prevăzute de Codul de procedură penală, să sesizeze organele judiciare sau să se autodenunţe, dacă consideră că a săvârşit anumite infracţiuni", a conchis şeful Ministerului Public.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cere Secţiei pentru procurori să sesizeze Inspecţia Judiciară cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepere a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.

Decizia a fost luată după ce judecătorul Horaţiul Dumbravă, membru CSM, a solicitat Consiliului să sesizeze Inspecţia Judiciară în acest caz.

"Nu pot să nu mă gândesc de ce s-a ajuns aici. O sută de dosare, aşa spune presa, au fost mătrăşite de către organele judicare din Olt, la condamnatul Bercea. Noi nu facem nimic? Noi trebuie să vedem dacă este aşa. Este admisibil aşa ceva? Trebuie să facem mai departe un pas", a spus Horaţius Dumbravă, în contextul în care plenul CSM discuta raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile făcute de Bercea Mondial la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi.

Propunerea a fost supusă la vot, iar în final, plenul CSM a decis să ceară Secţiei pentru procurori sesizarea Inspecţiei Judiciare.

Afirmaţiile făcute de Bercea Mondial privind presupuse fapte de corupţie săvârşite de preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, şi de şeful DNA, Codruţa Kovesi, au afectat independenţa justiţiei şi imparţialitatea sistemului judiciar, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, prezentat miercuri în CSM şi însuşit de membrii plenului.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au admis solicitările formulate de Inspecţia Judiciară făcute pe marginea declaraţiilor lui Bercea Mondial, respectiv admiterea cererilor de apărare a independeţei justiţiei în ansamblul ei, de apărare a imparţialităţii sistemului judiciar şi de apărare a reputaţiei profesionale a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi.

Totodată, plenul CSM a dispus sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului cu privire la comentariile din cadrul unei emisiuni televizate, în contextul afirmaţiilor făcute de Bercea Mondial la adresa procurorului şef al DNA.

În 20 iunie, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări în vederea apărării independenţei justiţiei, după ce au fost făcute declaraţii referitoare la presupuse fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite de preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, şi şeful DNA, Codruţa Kovesi.

Preşedintele CSM a sesizat atunci Inspecţia Judiciară să facă verificări privind "apărarea independenţei justiţiei, în raport cu declaraţiile ce pun în pericol statul de drept, vehiculate în mass-media în data de 19 iunie 2014", referitoare la Livia Stanciu şi Codruţa Kovesi.

Bercea Mondial a spus în 19 iunie, înainte de a fi audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care fiul lui a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, că aproape două milioane de euro ar fi ajuns la şefa DNA, Codruţa Kovesi, la preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi la Vasile Blaga, despre care susţinea că ar fi implicat în acest caz.

DNA a solicitat, în 20 iunie, Inspecţiei Judiciare "demararea verificărilor necesare pentru apărarea reputaţiei profesionale şi a imaginii publice".

"Afirmaţiile de o gravitate extremă au fost făcute doar cu scopul exclusiv de a ştirbi autoritatea personală şi profesională a procurorului şef DNA şi a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie", a precizat sursa citată.

Potrivit DNA, dreptul la libera exprimare prevăzut de articolul 30 din Constituţie trebuie exercitat în limite care să nu prejudicieze demnitatea, onoarea şi dreptul la proprie imagine, iar exprimarea publică a unui punct de vedere trebuie, în mod obligatoriu, să respecte principiul responsabilităţii, deontologia profesională şi buna credinţă.

"Acreditarea ideii că «interlopul Bercea Mondial ar fi oferit bani procurorului şef al DNA pentru a fi eliberat, şi afirmaţiile că procurorul şef al DNA este în incompatibilitate în calitatea sa de conducător al procurorilor care investighează dosarul de trafic de influenţă» sunt de natură să afecteze încrederea opiniei publice în activitatea desfăşurată de DNA. Preluarea afirmaţiilor şi de către alte publicaţii a contribuit la amplificarea acestor consecinţe prin receptarea afirmaţiilor denigratoare de către mai mulţi cetăţeni, având drept consecinţă afectarea independenţei întregului sistem judiciar şi manipularea opiniei publice", a arătat DNA.

Totodată, DNA a solicitat să fie făcute verificări în vederea apărării independenţei justiţiei şi imparţialităţii procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, "întrucât consideră că afirmaţiile nereale, modul tendenţios şi aprecierile privind instrumentarea dosarului nr.227/P/2014 au fost de natură să afecteze independenţa procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie".

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.

Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat alţi 350.000 de euro lui Marian Căpăţână, în acelaşi scop.

Marian Căpăţână este acuzat că din cei 600.000 de euro pe care i-ar fi primit de la fiul lui Bercea Mondial, şi-a însuşit 350.000 de euro, pentru că "a mijlocit remiterea banilor".

Bercea Mondial a fost condamnat la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare, pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011, iat fiul acestuia, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În acelaşi dosar, soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la această infracţiune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici