Profesoara acuzată de comportament indecent vrea să îl dea în judecată pe prefectul de Buzău

Profesoara de la Liceul "Spiru Haret" din Buzău, acuzată de comportament inadecvat la ore, ia în calcul posibilitatea să îl dea în judecată pe prefectul Paul Beganu, cel care a făcut public cazul fără a discuta cu cadrul didactic, cu conducerea şcolii unde predă sau cu Inspectoratul Şcolar Judeţean.

187 afișări
Imaginea articolului Profesoara acuzată de comportament indecent vrea să îl dea în judecată pe prefectul de Buzău

Profesoara acuzată de comportament indecent vrea să îl dea în judecată pe prefectul de Buzău (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Profesoara Liliana Stanciu a declarat sâmbătă că va face o plângere la Parchet împotriva prefectului de Buzău, Paul Beganu dacă la finalul anchetei acesta nu va ieşi public să-i refacă imaginea.

Profesoara de romană a adăugat că ştie că prefectul a fost doar "folosit" în acest scandal, însă a greşit pentru că s-a pronunţat cu privire la presupusa sa vinovăţie fără să aibă rezultatul unei anchete.

"Voi face plângere la Parchet dacă, după ce se va termina ancheta, se vor muşamaliza lucrurile. Tot acest scandal este o lucrătură, o înscenare, nu este făcută de prefect, prefectul este inocent, nu m-a cunoscut, s-a grăbit. Pentru că nu pot identifica un vinovat pentru ce se întâmplă, singurul om pe care-l pot arăta public este domnul Beganu. Trebuie să adresez Parchetului o plângere împotriva cuiva şi voi face asta dacă ancheta nu va fi una profesionistă şi nu va arăta realitatea şi dacă la finalul cercetărilor domnul prefect nu va ieşi, public cu o reacţie reparatorie. Trebuie să facă publică nevinovăţia mea, ancheta să fie serioasă şi profesionistă", a declarat, sâmbătă, Liliana Stanciu.

Profesoara a adăugat că este convinsă că în spatele scandalului se află diriginta clasei a X-a C, de unde au pornit reclamaţiile împotriva sa, cele două disputându-şi postul de director al liceului.

Prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că are mai multe fotografii cu profesoara de română Liliana Stanciu, în vârstă de 42 de ani, de la Liceul "Spiru Haret", din care reiese că aceasta are un comportament inadecvat la cursurile pe care le predă la o clasă a X-a.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici