Programele şcolare, reduse cu 30%, din septembrie

Ministerul Educaţiei a lansat, joi, programele şcolare revizuite pentru ciclul gimnazial de învăţământ, valabile începând cu anul şcolar 2008-2009, curricula fiind redusă, în medie, cu aproape 30 la sută, a anunţat secretarul de stat în MECT, Zvetlana Preoteasa.

122 afișări
Imaginea articolului Programele şcolare, reduse cu 30%, din septembrie

Programele şcolare, reduse cu 30%, din septembrie (Imagine: Mediafax Foto)

Programele reduse vor viza doar clasele V-VII, iar pentru clasele a VIII-a curricula rămâne neschimbată în anul şcolar 2008-2009, a mai spus secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT).

Aceasta a precizat şi că în toamnă a cerut reducerea cu 70 la sută a programei de studiu, sperând să ajungă măcar la 40 la sută.

''Nu s-a putut mai mult. Deşi cam asta ne dorim, reducerea cu 40 la sută a programei de studiu. Deocamdată am reuşit reducerea cu aproximativ 30 la sută. Nu este un procent care să ne mulţumească, dar atât s-a putut în acest moment. În următoarea etapă, adică până în 2012, sper să ne atingem obiectivul propus", a mai spus secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar.

Revizuirea programelor a început în 15 octombrie şi s-a încheiat în mai, în această acţiune fiind implicaţi 1.259 de profesori din toate specialităţile.

"Procesul de revizuire a programelor şcolare pentru clasele V-VIII a fost realizat în mai multe etape, implicând profesori care predau în învăţământul gimnazial. Principiile care au stat la baza procesului de revizuire au vizat, în principal, aducerea programelor cât mai aproape de cele din UE. Nu avem pretenţia că sunt cele mai bune programe, dar pot spune că au fost operate foarte multe modificări, încercând să punem accentul pe calitate şi nu pe cantitate'', a adăugat Zvetlana Preoteasa.

Potrivit acesteia, a fost scoasă comunicarea monologată din programa de clasa a V-a, şi de asemenea, noţiuni care privesc dinamica vocabularului.

La limbile moderne, noile programe pun mai mult accent pe comunicare în contextul relaţiilor de viaţă ale elevilor, fiind eliminate multe din conţinuturile gramaticale.

De asemenea, elevii din clasa a IV-a nu vor mai studia geometrie, acestă disicplină urmând să fie studiată un an mai târziu, în clasa a V-a. De asemenea, patrulaterele nu vor mai fi studiate în calsa a VI-a, ci în a VII-a, şi tot din materia de clasa a VI-a au fost scoase operaţiile cu fracţii ordinare.

Preoteasa a spus că la fizică s-a renunţat foarte mult la teorie şi se va pune accent pe activitatea practică, de laborator, iar din chimia de a VII-a au fost scoase fenomene fizice şi chimice, purificarea substanţelor.

La istorie s-au scos foarte multe concepte şi termeni "care dădeau dureri de cap copiilor, profesorilor şi părinţilor". De exemplu, la clasa a V-a s-a renunţat la populaţii primitive în epoca contemporană, formele de relief şi zonele climatice sau exploatarea resurselor naturale. De la Geografie au fost scoase foarte multe elemente legate de geografia fizică, formarea şi evoluţia reliefului, forma pământului, analiza unui fluviu, Orientul Apropiat şi Mijlociu.

"Cea mai mare noutate o reprezintă programa de la religie. Este vorba despre o programă complet nouă de la clasa I şi până la a XII-a. La realizarea acestei programe au colaborat profesori aparţinând tuturor cultelor. În învăţământul românesc există peste 1.000 de profesori de religie care aparţin altor culte'', a mai spus Preoteasa.

Au mai fost făcute modificări mari la programa pentru educaţie civică, dar şi la cea pentru educaţie fizică şi sport.

"La sfârşitul acestei veri vom începe lucru la programa de la liceu. Modificarea unui sistem nu poate fi făcută peste noapte. S-a investit foarte mult în laboratoare, de aceea cer directorilor să lase elevii să lucreze în ele", a adăugat Preoteasa.

Manualele nu vor putea fi schimbate, însă, în acelaşi ritm, de aceea, în anul şcolar viitor, elevii vor studia după manuale vechi, iar profesorii vor avea la dispoziţie programele noi, astfel că vor putea corobora materia care trebuie predată conform cu noile programe, a precizat secretarul de stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici