Proprietarii imobilelor confiscate îşi vor primi despagubirile în banii începând de marţi

Foştii proprietari ai imobilelor confiscate de regimul comunist care au optat pentru numerar în locul acţiunilor la Fondul Proprietatea vor primi desbăgubirile începând de marţi, 20 noiembrie, a anunţat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

3 afișări
Imaginea articolului Proprietarii imobilelor confiscate îşi vor primi despagubirile în banii începând de marţi

Proprietarii imobilelor confiscate îşi vor primi despagubirile în banii începând de marţi

Fondul Proprietatea a plătit suma corespunzătoare dividendelor aferente acţiunilor deţinute de statul român, în valoare de 28.797.328 lei, bani care vor fi folosiţi pentru despăgubirea foştilor proprietari ale căror imobile au fost confiscate de regimul comunist.

Sursele de finanţare pentru acordarea despăgubirilor în numerar sunt dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la Fondul Proprietatea, potrivit legislaţiei, surse menţinute până la listarea pe bursă a fondului.

Fondurile din care sunt acordate despăgubiri foştilor proprietari vor fi suplimentate cu 33 milioane lei, potrivit unei decizii adoptate de Guvern, la finele lunii octombrie, având în vedere cuantumul sumelor care trebuie acordate în numerar.

Statul român, reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, este acţionar majoritar al Fondului Proprietatea, iar acţionari persoane private, al căror număr a ajuns, la începutul lunii noiembrie, la 3.006, au o participaţie de 11,26% din capital.

Astfel, sumele pe care statul le poate folosi pentru acordarea dividendelor totalizează 58,79 milioane de lei.

Până la listarea Fondului, foştii proprietari nu pot valorifica titlurile primite în contul despăgubirilor. Ei pot, însă, opta pentru încasarea în numerar a cel mult 500.000 de lei din sumele cuvenite, iar pentru restul banilor trebuie să aştepte listarea Fondului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici