Propunere inedită. Doar preoţii vaccinaţi să îi împărtăşească pe credincioşi

Doar preoţii vaccinaţi să îi împărtăşească pe credincioşi. Dacă nu se poate, o persoană religioasă sau laică, vaccinată, să fie numită ad actum - este propunerea unui episcop italian.

1228 afișări
Imaginea articolului Propunere inedită. Doar preoţii vaccinaţi să îi împărtăşească pe credincioşi

Propunere inedită. Doar preoţii vaccinaţi să îi împărtăşească pe credincioşi

În urmă cu un an, Papa Francisc a deschis campania de imunizare a Vaticanului prin vaccinarea împotriva Covid. Şi s-a implicat continuu pentru a creşte gradul de conştientizare a importanţei accesului universal la vaccin.

Biserica italiană a urmat exemplul Suveranului Pontif.

Doar persoanele vaccinate să îi împărtăşească pe credincioşi - este ceea ce cere episcopul de Cremona, Antonio Napolioni, într-o scrisoare pe care a trimis-o preoţilor şi diaconilor din dieceză, notează La Stampa.

„Este recomandabil ca preoţii care împărtăşesc să aibă grijă să se afle într-una din cele trei condiţii prevăzute de lege: vaccinare, vindecare după Covid sau test negativ. Împărtăşania trebuie să fie distribuită de slujitori vaccinaţi sau trebuie desemnată o persoană potrivită. Personal, aş dori ca Sfânta Împărtăşanie să fie distribuită (şi, cu atât mai mult, dusă bolnavilor) de către slujitori vaccinaţi. În cazul în care acest lucru nu este posibil, o persoană potrivită, religioasă sau laică, care a fost vaccinată, ar trebui să fie numită <ad actum>", a observat prelatul.

Invitaţia sa, tot către credincioşi, este de a fi „martori ai încrederii, ai simţului responsabilităţii şi ai atenţiei faţă de binele comun, săvârşind un act de iubire care este vaccinarea", scrie în acelaşi mesaj.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici