Protan obţine în instanţă suspendarea deciziei de închidere a centrului Popeşti Leordeni

Centrul de ecarisaj de la Popeşti Leordeni îşi poate continua activitatea, Tribunalul Bucureşti suspendând decizia Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bucureşti privind oprirea activităţii firmei Protan.

211 afișări
Imaginea articolului Protan obţine în instanţă suspendarea deciziei de închidere a centrului Popeşti Leordeni

Protan obţine în instanţă suspendarea deciziei de închidere a centrului Popeşti Leordeni

Concret, firma Protan a câştigat în instanţă suspendarea notificării ARPMB (Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bucureşti) numărul 535 din 2 octombrie 2008, prin care activitatea sucursalei Protan Popeşti Leordeni urma să fie oprită în termen de 30 de zile.

Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ a admis, joi cererea de suspendare formulată de compania SC Protan SA, până la soluţionarea definitivă si irevocabila a fondului. De asemenea, compania a contestat în justiţie adresa ARPMB nr. 5919/3 noiembrie, prin care autoritatea de mediu suspenda Autorizaţia Integrată de Mediu a sucursalei Protan Popeşti Leordeni, instanţa urmând a se pronunţa şi în acest caz.

În 2 octombrie, Agenţia Regională de Protecţia a Mediului Bucureşti a notificat SC Protan SA pentru nerealizarea unor investiţii, deşi compania ceruse, conform articolului 25 din OUG 152/2005 aprobata prin Legea 84/2006, revizuirea Autorizaţiei Integrate de Mediu.

Societatea Protan a comunicat, miercuri, 12 noiembrie, suspendarea activităţii tuturor sucursalelor din ţară, din cauza blocajului financiar şi a datoriilor de peste patru milioane de euro pe care Ministerul Agriculturii le are la companie.

Reţeaua Protan a fost înfiinţată în anii '50. În 2002, Protan a fost privatizat de APAPS, pachetul majoritar fiind preluat de compania Phoenix-Farm. În mai 2006, asocierea SC Protan SA - ATEV a devenit, prin licitaţie, concesionara activităţii de ecarisaj la nivel naţional. După semnarea contractului de concesiune, o nouă echipă de management şi-a asumat responsabilitatea aducerii la standarde europene a unităţilor SC Protan SA. În prezent, SC Protan SA - ATEV are contracte de colectare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală cu 8.760 de agenţi economici şi cu 2.505 de consilii locale şi primării.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici