PROTEST LA PETROŞANI: Minerii de la Lonea, Vulcan, Paroşeni şi Lupeni protestează în faţa sediului CNH

Aproximativ 150 de mineri din schimbul al doilea de la Lupeni care au protestat în sala de pontaj au plecat, luni, pe jos, spre sediul CNH Petroşani, în timp ce ortacii de la Lonea au ajuns la companie, unde strigă "Hoţii, hoţii", "Ne-aţi minţit".

313 afișări
Imaginea articolului PROTEST LA PETROŞANI: Minerii de la Lonea, Vulcan, Paroşeni şi Lupeni protestează în faţa sediului CNH

PROTEST LA PETROŞANI: Aproximativ 300 de mineri de la Lonea, Vulcan şi Paroşeni au plecat în marş spre CNH (Imagine: Gigi Ciuncanu/Arhiva Mediafax Foto)

Cei aproximativ 150 de mineri din schimbul al doilea de la Mina Lonea au ajuns la sediul CNH, unde scandează "Hoţii, hoţii", "Ne-aţi minţit".

O delegaţie a minerilor, din care face parte şi liderul de sindicat Tiberiu Cozma, a intrat la discuţii la directorul general al CNH, Constantin Jujan.

Pe de altă parte, aproximativ 150 de mineri din schimbul al doilea de la Mina Lupeni care rămăseseră în sala de pontaj refuzând să intre în subteran au plecat şi ei pe jos spre sediul CNH din Petroşani pentru a li se alătura celorlalţi colegi de la minele Paroşeni şi Vulcan, care sunt încă pe drum.

Minerii de la Lupeni au de parcurs aproximativ 20 de kilometri până la CNH, iar liderul lor de sindicat spune că ortacii merg pe jos pentru că autobuzele care îi transportă pe mineri de la şi către locul de muncă au fost retrase "de către şefi".

Pe de altă parte, femeile care lucrează în sediul CNH au fost lăsate să plece acasă cu două ore înainte de terminarea programului.

La mitingul din luna februarie, minerii adunaţi în curtea companiei le-au huiduit pe angajatele CNH, susţinând că ele stau în birouri şi ei muncesc din greu în subteran.

Luni dimineaţă, aproximativ 50 din cei 300 de mineri de la Lonea care lucrează, luni, în schimbul întâi au refuzat să intre în subteran, reclamând că nu le sunt respectate drepturile, liderii de sindicat susţinând că oamenii sunt decişi să meargă la sediul CNH pentru a cere explicaţii conducerii companiei.

"Minerii reclamă în principal nerespectarea unui memorandum aprobat de fostul ministru al Economiei Ion Ariton, în baza căruia sporul de periculozitate al ortacilor ar fi trebuit aliniat la legile actuale, iar grila de salarizare ar fi trebuit actualizată, ceea ce ar fi presupus o creştere a salariilor cu circa 10 la sută.

Celor 50 de mineri din schimbul întâi de la Mina Lonea care protestau în sala de pontaj refuzând să intre în subteran li s-au alăturat alţi aproximativ o sută de ortaci, colegi din schimbul al doilea, toţi hotărând să meargă la sediul CNH din Petroşani.

În paralel, alţi aproximativ trei sute de mineri de la exploatările miniere Paroşeni, Vulcan şi Lupeni s-au soldarizat cu colegii lor de la Lonea, refuzând să intre în schimbul al doilea în subteran.

Ortacii de la Paroşeni şi de la Vulcan, circa 150, au hotărât să plece pe jos spre sediul CNH pentru a protesta împreună cu cei de la Mina Lonea.

Minerii de la Lupeni au rămas în sala de pontaj, împreună cu liderul lor de sindicat, Petre Nica.

Ceilalţi mineri din Valea Jiului, de la Petrila, Livezeni şi Uricani, au intrat în schimbul al doilea, programul de la unităţilor lor desfăşurându-se, în prezent, normal.

La CNH din Petroşani lucrează aproximativ 7.800 de angajaţi.

Luni dimineaţă, aproximativ 50 din cei 300 de mineri de la Lonea care lucrau în schimbul întâi au refuzat să intre în subteran, reclamând că nu le sunt respectate drepturile, liderii de sindicat susţinând că oamenii sunt decişi să meargă la sediul CNH pentru a cere explicaţii conducerii companiei.

"Minerii reclamă în principal nerespectarea unui memorandum aprobat de fostul ministru al Economiei Ion Ariton, în baza căruia sporul de periculozitate al ortacilor ar fi trebuit aliniat la legile actuale, iar grila de salarizare ar fi trebuit actualizată, ceea ce ar fi presupus o creştere a salariilor cu circa 10 la sută.

Memorandumul aprobat de ministrul Ariton nu a fost respectat şi, în consecinţă, actul adiţional la contractul colectiv de muncă semnat de mineri în baza acestui memorandum nu poate fi aplicat.

Săptămâna trecută, liderii de sindicat din Valea Jiului şi conducerea CNH au participat, în Capitală, la o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai Finanţelor, discuţiile vizând aceste revendicări. O nouă întâlnire va avea loc în cursul zilei de marţi, când reprezentanţii minerilor împreună cu cei ai ministerelor, vor reanaliza posibilităţile de rezolvare a problemelor ortacilor din Valea Jiului.

În 17 ianuarie, Ministerul Economiei a încheiat un protocol cu sindicatele minerilor din CNH privind acordarea ultimei tranşe din salariile compensatorii ale celor 900 de angajaţi disponibilizaţi în 2011 din companie, precum şi creşterea preţului de vânzare a huilei către producătorii de electricitate. Protocolul face referire şi la actualizarea grilei de salarizare prin indexarea sporului de pericol, dar şi la angajarea forţei de muncă tinere la CNH.

În 1 februarie, minerii de la Lonea şi Paroşeni au refuzat să coboare în subteran, iar cei care erau în schimbul de noapte au refuzat să iasă la suprafaţă, nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de lucru şi reclamând că ministrul Economiei nu a respectat protocolul semnat în 17 ianuarie cu sindicaliştii din minerit.

Ulterior, peste 1.500 de mineri de la cele şapte mine din Valea Jiului (Petrila, Paroşeni, Livezeni, Lupeni, Uricani, Lonea şi Vulcan) care ar fi trebuit să intre în subteran în schimbul al doilea au refuzat să meargă la lucru, declanşând o grevă spontană, iar cei care au lucrat în schimbul întâi la minele Petrila şi Vulcan au ales să protesteze blocându-se în subteran.

Minerii au încheiat protestele în aceeaşi zi, după ce reprezentanţii CNH şi liderii de sindicat din Valea Jiului au semnat un act adiţional la contractul colectiv de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici