Proteste faţă de penele frecvente de curent: Şoseaua Petricani, blocată de 50 de oameni nemulţumiţi

Aproximativ 50 de oameni nemulţumiţi de întreruperile frecvente de curent din ultimele zile au pornit un protest spontan şi au blocat, pentru câteva zeci de minute, circulaţia pe Şoseaua Petricani din Bucureşti.

1091 afișări
Imaginea articolului Proteste faţă de penele frecvente de curent: Şoseaua Petricani, blocată de 50 de oameni nemulţumiţi

Proteste faţă de penele frecvente de curent: Şoseaua Petricani, blocată de 50 de oameni nemulţumiţi (Imagine: Arhiva Mediafax foto/AFP)

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că, deşi plătesc energia electrică în fiecare lună şi sunt la zi cu plata facturilor, de mai multe zile alimentarea cu energie electrică a zonei este constant întreruptă.

"De zece zile stăm în frig, pentru că avem centrale care nu pot merge fără curent electric. De zece zile avem curent doar câteva ore pe zi", reclama o femeie nemulţumită de situaţia întreruperii curentului electric.

Oamenii au agitat facturi şi chitanţe care demonstrează că au plătit la zi facturile de electricitate şi au spun că refuză să plece până când problemele nu se opresc.

Două echipaje de jandarmi au fost trimise, în urma unei sesizări la 112, să rezolve situaţia şi să deblocheze şoseaua, însă negocierile dintre aceştia şi protestatari nu au avut succes timp de aproximativ două ore.

"La momentul reluării alimentării cu energie electrică a zonei, protestatarii au părăsit zona, eliberând circulaţia pe Şoseaua Petricani. Vă pot spune că la această oră nu mai sunt probleme", a declarat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.

"Dacă vine curentul noi plecăm, dar dacă se ia iar ne vom întoarce înapoi indiferent de ora la care se opreşte, pentru că nu se mai poate. Ni se strică centralele, ni se sparg calorifele şi nimeni nu plăteşte daunele astea. Plătim facturile la zi şi avem de zece zile parte numai de asemenea nenorociri, stăm de zece zile fără curent, dormim în frig", declara una dintre femeile care au ocupat Şoseaua Petricani jurnaliştilor sosiţi în zonă.

Traficul pe Şoseaua Petricani a fost blocat de protestatarii nemulţumiţi în jurul orei 19.30. Câteva minute mai târziu, un şofer a reclamat situaţia la numărul de urgenţă 112.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici