Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, trimişi în judecată în dosare care vizează vânzarea unor terenuri din Mamaia şi Constanţa

  • Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Radu Mazăre şi a lui Decebal Făgădău, în două dosare care vizează vânzarea unor terenuri din Mamaia şi Constanţa.
882 afișări
Imaginea articolului Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, trimişi în judecată în dosare care vizează vânzarea unor terenuri din Mamaia şi Constanţa

Potrivit unui comunicat al DNA, Serviciul Teritorial Constanţa, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Radu Măzare, fost primar al Constanţei, a lui Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, pentru abuz în serviciu, precum şi a secretarului municipiului Constanţa, Marcela Enache, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Conform rechizitoriului, în perioada 2007 - 2012, Radu Mazăre şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa în alte condiţii decât prin licitaţie publică (negociere directă) şi fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.

„De asemenea, terenurile respective, situate în staţiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potenţial turistic şi comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei, etc.), ar fi fost vândute la preţuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători”, se arată în comunicat.

Fostul edil ar fi fost ajutat de secretarul municipiului, care ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacţiilor respective.

În cel de-al doilea dosar, procurorii susţin că, în cursul anului 2015, în aceeaşi manieră ar fi acţionat şi Decebal Făgădău şi secretarul municipiului, care ar fi vândut 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa. „Prin aceste demersuri inculpaţii ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători”, se mai arată în comunicat.

Primăria Constanţa a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal.

Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici