Radu Stroe: 95 % dintre autospecialele Poliţiei au depăşit normele pentru scoaterea din funcţiune

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Radu Stroe, a declarat, marţi, la bilanţul activităţii pe anul 2012 a Poliţiei Române, că numărul de autospeciale din pacul auto al Poliţiei acoperă numai jumătate din necesar, iar 95 % dintre cele existente ar trebui casate.

182 afișări
Imaginea articolului Radu Stroe: 95 % dintre autospecialele Poliţiei au depăşit normele pentru scoaterea din funcţiune

Radu Stroe: 95 % dintre autospecialele Poliţiei au depăşit normele pentru scoaterea din funcţiune

"Este nevoie de fonduri. Suntem la jumătate din capacitatea necesară de autospeciale, iar 95 % dintre acestea au depăşit normele pentru scoaterea din funcţiune", a anunţat Stroe.

Ministrul Internelor a subliniat, în special, rezultatele bune obţinute de structurile Poliţiei Române specialializate în combaterea criminalităţii organizate, Direcţiei de Operaţiuni Speciale (DOS) şi a poliţiştilor din mediul rural, unde, după reînfiinţarea Posturilor de Poliţie, criminalitatea a scăzut cu zece la sută, însă a remarcat şi o scădere profesională, fizică şi psihică a unor poliţişti.

"În materie de structuri şi cadre am observat câteva deficienţe importante: pregătirea profesională şi fizică, precum şi cea psihologică sunt în declin în raport cu provocările vieţii şi normele standard", a declarat Stroe.

Radu Stroe a menţionat în discursul său şi faptul că există slăbiciuni în ceea ce priveşte garantarea siguranţei cetăţeanului. "Nu reuşim să garantăm siguranţa cetăţeanului 24 din 24 de ore, iar ce se întâmplă în preajma şcolilor şi grădiniţelor devine un fapt inacceptabil pentru societatea românească, pentru cei din Poliţie, din MAI şi cred că şi din Guvern. Va trebui să facem ceva şi aici", a mai spus ministerul internelor.

Ministrul a subliniat faptul că "în ciuda acestor deficienţe, care trebuiau semnalate, nu se poate face vreo culpă celor peste 50.000 de poliţişti".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici