Rafila, întrebat de un posibil val şapte de COVID la sfârşitul anului: „Să nu speriem lumea!”

  • Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost întrebat luni dacă există posibilitatea apariţiei unui val şapte la finalul anului.
  • El a spus că în principiu acest lucru este posibil, dar nu trebuie speriată populaţia, ci mai degrabă autorităţile trebuie să ia măsuri pentru a fi cât mai puţine victime.
514 afișări
Imaginea articolului Rafila, întrebat de un posibil val şapte de COVID la sfârşitul anului: „Să nu speriem lumea!”

„Eu văd această încetinere a creşterii numărului de cazuri şi stabilizare a numărului de cazuri la jumătatea lunii august. În toamnă e posibil să mai existe - şi nu aş vrea să facem speculaţii, dar toată lumea foloseşte sau manţionează această posibilitate a unui nou val pandemic spre sfârşitul anului dacă una dintre tulpinile modificate, care se transmite şi mai uşor, devine dominantă”, a spus ministrul Alexandru Rafila..

Rafila a precizat că aceasta este „ciclicitatea acestei infecţii”, cu care oamenii s-au obişnuit.

„Avem perioade de acalmie, perioade de transmitere susţinută. Important este să nu avem cazuri grave şi să oferim asistenţă medicală ambulatorie şi acces la antivirale oamenilor în valurile pandemice”, a spus ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă în mod concret se discută despre un posibil un val 7 la finalul anului, ministrul Rafila a răspuns. „E posibil şi un val 7, dar nu are rost să sperim lumea. Trebuie să fim echilibraţi. Cel mai important este să nu avem victime sau să fie cât mai puţine”.

Întrebat, în continuaare, dacă se poate impune obligativitatea purtării măştii în mijloacele de transport în comun, la fel ca în Franţa, Rafila a spus că nu există bază legală în acest moment.

„Nu avem pârghia de a instaura această obligaţie. Ea a fost activă pe perioada stării de alertă, care a fost ridicată. Dacă rămânea starea de alertă în stand-by, atunci se putea, dar excede cu mult competenţa Ministerului Sănătăţii”, a spus ministrul.

Acesta a mai spus că a crescut consumul de antivirale foarte mult, dar deja de 2 săptămâni au fost contactaţi producătorii astfel încât să fie refacem rapid stocurile şi oamenii să aibă acces la antivirale.

„Dar antiviralele sunt medicamente cu un anume grad de toxicitate, care nu trebuie ignorat, (...) trebuie administrate doar atunci când e necesar, nu la cererea pacientului, ci la indicaţia medicului, care la formele medii, care au comorbidităţi, previne exacerbarea simptomatologiei bolii de bază sau a infecţiei cu noul coronavirus”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
rafila,
pandemie,
covid

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici