Răspunsul MAI pentru primarul din Baia Mare, în cazul fetiţei de 5 ani ucise: Nu putem verifica probele administrate

Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne nu poate verifica ce probe şi ce mijloace de probă s-au administrat în dosarul crimei fetiţei de 5 ani din Baia Mare şi nici momentul sau oportunitatea administrării lor, după cum nu poate verifica aspectele care ţin de investigaţiile penale.

2228 afișări
Imaginea articolului Răspunsul MAI pentru primarul din Baia Mare, în cazul fetiţei de 5 ani ucise: Nu putem verifica probele administrate

Răspunsul MAI pentru primarul din Baia Mare, în cazul fetiţei de 5 ani ucise: Nu putem verifica probele administrate

Potrivit unui răspuns al MAI la o solicitare a primarului Cătălin Cherecheş transmis, luni, dacă autorităţile locale au anumite suspiciuni în legătură cu desfăşurarea investigaţiei, ar trebui să se adreseze prim-procurorului parchetului competent.

”În ceea ce priveşte investigaţia desfăşurată în cazul din Baia Mare şi ca răspuns la solicitarea primarului Cătălin Cherecheş, precizăm că MAI prin Corpul de control al ministrului afacerilor interne nu poate verifica aspectele care ţin de investigaţiile penale şi de actele procedurale care se fac în dosarele penale. Aşadar, prin Corpul de control al ministrului nu se pot verifica ce probe şi ce mijloace de probă s-au administrat în dosar şi nici momentul sau oportunitatea administrării lor. Dacă autorităţile locale au anumite suspiciuni în legătură cu desfăşurarea investigaţiei, acestea ar trebui să se adreseze prim-procurorului parchetului competent”, se arată în răspuns.

Cătălin Cherecheş a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, să dispună o verificare a modului în care, din perspectivă tehnică, al procedurilor muncii specifice de poliţie, s-a procedat corect şi eficient în cazul fetiţei de 5 ani din Baia Mare, care a fost violată şi ucisă în urmă cu o săptămână.

”Am cerut să se verifice dacă ceea ce înseamnă desfăşurarea procedurilor din perspectivă legală a fost corectă, pentru că au fost ridicaţi de jandarmi sau poliţişti copii minori pentru audieri şi să vedem dacă au fost asistaţi de psihologi sau reprezentanţi de la Protecţia Copilului, dacă probele au fost prelevate în mod corect şi legal, pe procedură. D-na ministru a spus că nu este treaba lor, ceea ce mă miră că nu ar fi treaba şefului instituţiei verificarea mecanismelor necesare dacă subordonaţii domniei sale au procedat corect sau nu. Mi se pare incorect să spui că nu ai cum să îi verifici, trebuie să fie prima obligaţie a unui şef de instituţie să aibă mecanisme de verificare şi control”, a spus Cherecheş.

Acesta a subliniat că a dorit să îi ofere o mână de ajutor ministrului Afacerilor Interne într-un caz în care întreaga comunitate din Baia Mare aşteaptă o rezolvare şi prinderea criminalului.

”Am vrut să asigur prin vocea ministrului MAI că poliţia şi-a făcut treaba. Dacă d-na ministru nu vrea să constate acest lucru, e treaba domniei sale, dar este total deplasat şi incorect cum a procedat”, a menţionat edilul din Baia Mare.

Întrebat dacă are ceva de reproşat Poliţiei despre cum a acţionat în cazul fetiţei de 5 ani, Cătălin Cherecheş a precizat că a văzut, alături de locuitorii oraşului Baia Mare, cum mai mulţi copii minori din comunitatea de romi, cu vârste sub 15 ani, au fost băgaţi în dube şi duşi la audieri.

”Sunt convins că există o dorinţă foarte mare de a găsi infractorul, dar nu trebuie trataţi copiii precum oile. Nu spun că a fost un abuz, dar vreau să mă asigur că au fost respectate procedurile”, a explicat Cherecheş.

Acesta a precizat că a trimis, luni, o adresă către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş pentru a solicita precizări dacă şi în cazul acestei instituţii s-au respectat procedurile din cadrul anchetei.

”Procurorul de caz trebuie să dispună prin ordonanţe ridicarea de probe, aducerea la audieri a unor martori, pe procedură. Dacă aceste proceduri nu sunt respectate, se poate vicia întregul dosar. Nu vreau să ne trezim în situaţia în care avem certitudini că un anumit individ este făptuitorul, iar din cauza unor proceduri viciate, de nerespectare a legalităţii, o instanţă să nu poată certifica vinovăţia. Intenţia noastră a fost de a credibiliza ancheta şi de a arăta oamenilor, prin vocea ministrului Afacerilor Interne, că ancheta s-a desfăşurat în perfectă ordine”, a conchis Cherecheş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici