Reacţia Consiliului Elevilor faţă de situaţia de la Gura Şuţii unde autobuzul şcolar era folosit de echipa de fotbal

Consiliul Naţional al Elevilor precizează că Primăria Gura Şuţii, comuna unde a fost ucisă Adriana, fetiţa de 11 ani, ar fi eşuat în a asigura transportul elevilor, mai ales pentru că microbuzul şcolar era folosit de echipa de fotbal. Elevii cer verificări ale Corpului de Control al premierului.

1220 afișări
Imaginea articolului Reacţia Consiliului Elevilor faţă de situaţia de la Gura Şuţii unde autobuzul şcolar era folosit de echipa de fotbal

Atitudinea Consiliului Elevilor faţă de situaţia de la Gura Şuţii unde autobuzul şcolar era folosit de echipa de fotbal

„Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor la nivel naţional, condamnă cu fermitate incapacitatea Primăriei Gura Şuţii de a asigura transportul şcolar pentru elevii din acea comună. Conform aspectelor prezentate chiar de către reprezentanţii antemenţionatei autorităţi publice locale, microbuzul şcolar era folosit cu bună ştiinţă de către echipa de fotbal, deşi avea o destinaţie clară, anume cea de a asigura transportul în comun pentru elevi”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Naţional al Elevilor.

TITLURILE ZILEI

Elevii atrag atenţia că lipsa unui cadru care să asigure siguranţa şi transportul în condiţii optime pentru elevii din Gura Şuţii (judeţil Dâmboviţa) a condus la un deces.

În acest sens, reprezentanţii elevilor din România anunţă că solicită trimiterea Corpului de Control al premierului pentru a „superviza şi monitoriza îndeaproape” modul în care este utilizat microbuzul şcolar şi pentru a putea acţiona în consecinţă.

„Autorităţile publice locale tratează, încă o dată, cu o certă indiferenţă siguranţa elevilor. Pentru reprezentanţii Primăriei Gura Şuţii, echipa de fotbal a fost mai importantă decât viaţa unui copil, iar acest lucru nu poate fi trecut cu vederea. Sistemul nostru de educaţie este unul bazat pe precedente. Autorităţile publice se absolvă de responsabilitatea de a garanta siguranţă şi condiţii
optime de şcolarizare pentru elevii din România”,
a precizat Antonia Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Adriana, fetiţa de 11 ani din Gura Şuţii (judeţul Dâmboviţa) a fost ucisă săptămâna trecută, iar făptaşul ar fi un olandez care s-a sinucis luni. Fetiţa a plecat de la şcoală şi nu a mai ajuns acasă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici