Repartizarea elevilor în clasa a lX-a are loc joi, mai devreme cu o zi

Repartizarea computerizată a elevilor în clasa a lXa are loc joi, la ora 17, cu o zi mai devreme, pentru a scurta aşteptarea şi a diminua emoţiile candidaţilor, a declarat, joi, Cristian Adomniţei, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

30 afișări
Imaginea articolului Repartizarea elevilor în clasa a lX-a are loc joi,  mai devreme cu o zi

Repartizarea elevilor în clasa a lX-a are loc joi, mai devreme cu o zi

''După ora 17, elevii vor afla dacă au fost admişi la liceul pentru care au optat. Din totalul celor 138.865 care vor fi repartizaţi peste câteva ore, 33 au absolvit gimnaziul cu media generală 10, cei mai mulţi, respectiv câte cinci elevi cu nota maximă provind din Judeţele Cluj şi Dolj.

Potrivit graficului de admitere, în 14 iulie are loc afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal şi profesional de stat din judeţ/municipiul Bucureşti, iar în 15 iulie -afişarea de către fiecare unitate de învăţământ liceal şi profesional a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici