REPORTAJ - CĂMINELE STUDENŢEŞTI: 2.000 de studenţi din Târgu Mureş, cazaţi în cămine, dar şi în internate de licee - FOTO

Cele mai mari universităţi de stat din Târgu Mureş - Universitatea de Medicină şi Universitatea "Petru Maior" - au pus la dispoziţia studenţilor 1.500 de locuri de cazare în cămine, dar, pentru că oferta nu a acoperit cererea, studenţilor le-au fost oferite şi 500 de locuri în internate de licee.

5197 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ - CĂMINELE STUDENŢEŞTI: 2.000 de studenţi din Târgu Mureş, cazaţi în cămine, dar şi în internate de licee - FOTO

REPORTAJ - CĂMINELE STUDENŢEŞTI: 2.000 de studenţi din Târgu Mureş, cazaţi în cămine, dar şi în internate de licee - FOTO (Imagine: Ela Giurgea/ Mediafax Foto)

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) şi Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş oferă 1.500 de locuri în cămine studenţeşti - 1.100 la UMF şi 400 la "Petru Maior" şi încă 500 în internatele de liceu, în condiţiile în care au fost câte sute de cereri care nu puteau fi acoperite.

Căminele studenţeşti dispun de mobilier în stare bună, parchet, televiziune prin cablu, Internet, grupurile sanitare fiind însă "la comun", ca de altfel şi bucătăriile. Aici, studenţii pot plăti între 70 şi 230 de lei pe lună, în timp ce, dacă se asociază şi închiriază un apartament în oraş, trebuie să scoată lunar din buzunar minim 50 de euro pe cameră sau 120-130 de euro pe garsonieră, plus cheltuieli de întreţinere.

La internatele de liceu, studenţii locuiesc mai mulţi într-o cameră, pe etaje destinate special lor, locurile disponibile fiind anunţate de Inspectoratul Şcolar Judeţean la cererea universităţilor, diferenţiat, "pe fete şi băieţi".

Studenţii străini, primii care s-au cazat în cămine la Medicină

La Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF), cea mai mare din Târgu Mureş, care are în administrare patru cămine studenţeşti, au fost depuse în jur de 1.500 de cereri, din care, însă, numai 1.100 au putut fi satisfăcute.

Rectorul UMF Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, afirmă că, pentru restul, s-a apelat la cazarea în internatele unor licee, majoritatea locurilor fiind ocupate la internatele liceelor "Gheorghe Marinescu" şi "Forestier", din apropierea Universităţii.

"Întotdeauna avem mai multe cereri decât locuri în căminele studenţeşti. Facem o clasificare transparentă, la repartizare fiind prezenţi şi reprezentanţii studenţilor, în funcţie de medii şi situaţie socială. Pentru cei care nu prind loc în cămin, am încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, care ne oferă încă 400 de locuri la internatele unor licee, cele mai multe la Marinescu şi Forestier, din apropierea Universităţii. Studenţii plătesc direct la licee", spune Azamfirei.

Vineri, la căminele UMF ajunseseră doar câţiva studenţi străini. Majoritatea camerelor de cămin sunt încuiate, întrucât cazarea propriu-zisă, a peste 1.000 de studenţi, nu a început.

Într-una din camere erau cazaţi deja studenţii turci Ridvan Basoran şi Serhat Sizgin, din anii IV şi VI. Ridvan Basoran povesteşte că au plecat din ţara lor de câteva zile, iar de la Bucureşti au călătorit cu trenul. S-au cazat de o zi, cu acordul conducerii universităţii.

"Îmi place la Târgu Mureş, e destul de ieftin, oamenii sunt calzi, am şi câţiva prieteni aici", spune el.

Serhat Sizgin este însă de altă părere. Nu-i place camera de cămin, mobilierul i se pare destul de vechi şi nu crede că oamenii sunt aşa drăguţi cum spune colegul său, având în vedere că ar fi vrut să închirieze o casă, dar n-a reuşit.

Căminele UMF au parchet în camere, ferestre termopan, televiziune prin cablu şi Internet în fiecare cameră, iar oficiile au aragaz, hotă, cuptor cu microunde şi maşină de spălat.

Potrivit rectorului, un loc într-un cămin studenţesc al UMF, nesubvenţionat, costă 290 de lei pe lună, însă aproape toţi studenţii cazaţi aici sunt "la buget", iar locul li se subvenţionează cu 95 lei pe lună. Regulamentul prevede, de altfel, că pentru studenţii din anul I se vor lua în considerare doar cererile celor înmatriculaţi pe locurile bugetate. Subvenţia e dublă pentru studenţii care au măcar un părinte cadru didactic sau sunt orfani de ambii părinţi.

La Universitatea "Petru Maior", majoritatea studenţilor stau câte patru-cinci într-o cameră de cămin

La Universitatea "Petru Maior", au fost 450 de solicitări de loc în căminele studenţeşti, din care circa 400 au fost satisfăcute. Pentru restul, s-a apelat la aceeaşi soluţie - cazarea în internatul Colegiului Economic "Transilvania", spune preşedintele Ligii Studenţilor din Universitate, Nicolae Culdea. Repartizarea s-a făcut în funcţie de situaţia şcolară şi distanţa dintre localitatea de domiciliu şi Târgu Mureş, fiind punctate şi cazurile sociale.

"Au fost cam 450 de cereri. Pentru 400 de studenţi s-au repartizat locuri în cămine. Ceilalţi care n-au prins loc în cămin studenţesc, pot sta la internatul Colegiului Economic Transilvania", arată Culdea.

La cele două cămine aparţinând Universităţii "Petru Maior", situate în apropierea celor ale UMF, e ceva mai multă agitaţie. Câţiva studenţi stau de vorbă sau fumează în faţa căminului, alţii îşi cer cheile, după care, însoţiţi de prieteni sau părinţi, îşi cară bagajele în camera care le-a fost repartizată. De la o fereastră, se aude deja muzică. Unii dintre studenţi au început să-şi "personalizeze" camerele, cu magneţi lipiţi de frigider, covoare sau desene vesele.

Bianca, din Reghin, urcă cu greu un bagaj. La un moment dat, un coleg îi sare în ajutor. Spune că e în anul IV şi a stat de la începutul facultăţii doar la cămin, "pentru că sunt condiţii bune".

Cazarea studenţilor are loc de vineri până marţi, inclusiv. În prima zi, au venit circa 100 din cei 400 de studenţi care au fost repartizaţi la cămin, mai afirmă Culdea.

Căminele UPM dispun de grupuri sanitare comune, săli de lectură, internet, cablu TV. Mobilierul din camere este relativ nou. Oficiile de preparare a hranei sunt dotate cu aragaz, cuptoare cu microunde şi maşini de spălat automate.

La căminele studenţeşti de la UPM, bursierii statului român, orfanii de ambii părinţi sau cei cu părinţi cadre didactice plătesc între 70 şi 100 de lei pe lună, în funcţie de cămin şi numărul celor cazaţi într-o cameră. Studenţii bugetari pot scoate din buzunar între 100 şi 140 de lei pe lună, iar cei în regim "cu taxă", între 190 şi 230 de lei, tot în funcţie de cămin şi numărul de locuri din cameră. Majoritatea stau câte patru sau chiar cinci într-o cameră de cămin. Cei care plătesc mai mult, stau doar câte doi.

La internat, studenţii stau "pe cât posibil" pe acelaşi etaj, dar separat de elevi

Universităţile şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au de câţiva ani un protocol pentru cazarea studenţilor în internatele de licee, în care aceştia locuiesc "pe cât posibil" pe acelaşi etaj, camerele fiind separate de cele ale elevilor. Universităţile cer numărul de locuri disponibile în internate, iar ISJ le transmite separat, "pe fete şi băieţi".

Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Ştefan Someşan, a explicat şi mecanismul colaborării cu universităţile.

"Universităţile ne cer printr-o adresă numărul de locuri disponibile, noi îl transmitem separat - pe fete şi băieţi. Studenţii stau în căminele de liceu, pe cât posibil, pe acelaşi nivel. Deci, avem o grupare a camerelor de studenţi, separată de cele pentru liceeni. Nu stau băieţi cu fete amestecaţi. Avem de vreo patr-cinci ani această colaborare, cam de când a scăzut numărul liceenilor din internate. Noi avem tot interesul să se ocupe locurile", a spus Someşan.

Potrivit acestuia, în fiecare din ultimii ani s-au pus la dispoziţia universităţilor din oraş locurile disponibile din internatele Liceelor "Gheorghe Marinescu", Forestier, Economic, Pedagogic şi Electromureş, cele mai căutate fiind primele două, fiindcă sunt situate aproape de universităţi. Someşan a arătat că protocoalele se încheie între unităţile de învăţământ liceal şi universităţile din oraş, iar costurile cazării studenţilor sunt stabilite de acestea.

Unii dintre studenţi preferă însă varianta închirierii unei locuinţe în oraş. Sunt studenţi care se asociază şi închiriază un apartament, iar alţii preferă să stea singuri într-o garsonieră.

Preţurile sunt în funcţie de dotări şi zonă, mai crescute pentru apartamentele din centrul oraşului sau din apropierea campusului universitar.

Preţurile cele mai mari sunt în centrul oraşului, în cartierele "Cornişa" sau "7 Noiembrie", unde se oferă 120-130 de euro, chiar şi 150 de euro pe garsonieră, plus cheltuielile de întreţinere.

Cei care se asociază şi închiriază un apartament în oraş trebuie să scoată lunar din buzunar minimum 50 de euro pe cameră, dacă e într-o zonă mai puţin căutată, precum în cartierul "Mureşeni". Preţurile cresc spre 60-70, chiar 80 de euro pe cameră, dacă apartamentul este situat în cartiere precum "Dâmbu" sau "Tudor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici