Reprogramări la vaccinare pentru cei care deservesc activităţi esenţiale. Valeriu Gheorghiţă anunţă amânarea cu 10 zile a administrării primei doze

  • Persoanele care deservesc activităţi esenţiale vor fi reprogramate la vaccinare.
  • Valeriu Gheorghiţă: Reprogramările vor avea loc începând cu 28 ianuarie.
  • Decizia a fost luată ca urmare a unui deficit de doze de vaccin.
2782 afişări
Imaginea articolului Reprogramări la vaccinare pentru cei care deservesc activităţi esenţiale. Valeriu Gheorghiţă anunţă amânarea cu 10 zile a administrării primei doze

Persoanele care deservesc activităţi esenţiale vor fi reprogramate la vaccinare, începând cu data de 28 ianuarie, a anunţat marţi Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare. Decizia a fost luată ca urmare a unui deficit de doze de vaccin, care ajunge la 117.000.

„Avem un deficit de doze de 117.000. Acest deficit este generat în mare parte de faptul că în săptămâna 18-24 ianuarie am recepţionat cu circa 51,3% mai puţine doze decât trebuiau să fie alocate, reprezentând de fapt 93.340 doze”, a anunţat Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a spus că soluţia pentru continuarea campaniei de vaccinare fără afectarea dozelor de rapel, a vaccinării persoanelor cu boli cronice, a celor de peste 65 de ani şi a persoanelor din centrele medico-sociale, centrele de dializă şi a persoanelor nedeplasabile de la domiciliu este reprogramarea începând cu 28 ianuarie cu 10 zile a persoanelor care deservesc activităţi esenţiale.

„Începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activităţi esenţiele pentru doza 1, ceea ce reprezintă 35.304 persoane, vor fi reprogramate în ordinea programării din 28 ianuarie, prima zi va fi 8 februarie. Se translatează cu 10 zile mai târziu”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a dat asigurări că se va menţine acelaşi ritm pentru restul persoanelor programate şi că sunt asigurate dozele de rapel pentru persoanele vaccinate până acum.

Coordonatorul campaniei de vaccinare susţine că perioada dificilă pentru România este până în 15 februarie: „Este un moment pe care dorim să îl depăşim împreună, prin solidaritate, e un moment în care trebuie să avem răbdare”.

Valeriu Gheorghiţă susţine că astfel de probleme au înregistrat multe ţări europene, care au decis fie decalarea vaccinărilor, fie reducerea numărului de persoane programate sau prin reducerea dozelor administrate zilnic.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici