Prima pagină » Social » Restricții de trafic pe mai multe străzi din București. Intervalele și zonele afectate

Restricții de trafic pe mai multe străzi din București. Intervalele și zonele afectate

Mai multe restricții de trafic vor fi în perioada următoare pe câteva străzi din București. Acestea vor fi impuse pentru a permite desfășurarea unor lucrări.
Restricții de trafic pe mai multe străzi din București. Intervalele și zonele afectate
Sursa foto: Mihai Pop/GMN via Mediafax Foto
Petru Mazilu
27 mart. 2026, 17:14, Social

Brigada Rutieră anunță că „în vederea execuției unei lucrări de modernizare a liniei de tramvai de pe strada Traian, în noaptea de 28/29.03.2026, se va închide circulația vehiculelor pe segmentul cuprins între strada Țepeș Vodă și Bd. Pache Protopopescu.”

Alte restricții vor fi impuse pe Șoseaua Mihai Bravu.

„În vederea execuției unei lucrări de reabilitare a rețelei de termoficare, se vor institui urmatoarele restricții de circulație pe Șoseaua Mihai Bravu, în perioada 29.03.2026-01.07.2026:
– ocuparea a două benzi de circulație pe Șoseaua Mihai Bravu la intersecția cu strada Traian Popovici;
– restricționarea sensului de mers de pe Șoseaua Mihai Bravu, dinspre strada Traian Popovici către strada Vulcan Județul, cu asigurarea circulației vehiculelor pe linia de tramvai”, au transmis polițiștii.

Totodată, se mențin restricțiile de circulație pe Șoseaua Mihai Bravu, dinspre Calea Vitan către Bd. Camil Ressu.

Brigada Rutieră le recomandă șoferilor „să respecte semnalizarea temporară amplasată în zonă, să circule cu atenție sporită, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță și să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri.”

Recomandarea video