Rezultate BAC 2015 pe EDU.RO. Notele obţinute de elevii din judeţul VASLUI

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, 2.108 de absolvenţi de liceu, din totalul celor 3.066 care au fost prezenţi la examen, au reuşit să obţină cel puţin media şase la bacalaureat, ceea ce face ca promovabilitatea în judeţ, înainte de contestaţii, să fie de 68,75 la sută.

2545 afișări
Imaginea articolului Rezultate BAC 2015 pe EDU.RO. Notele obţinute de elevii din judeţul VASLUI

Rezultate BAC 2015 pe EDU.RO. Notele obţinute de elevii din judeţul VASLUI

Comparativ cu anul trecut, promovabilitatea este în creştere cu peste trei procente.

"În condiţiile în care lucrările au fost corectate în alte judeţe, putem spune că procentul celor admişi este unul mulţumitor. De fapt, este o continuitate a rezultatelor bune, având în vedere că şi anul trecut, şi în această sesiune am avut o promovabilitate peste media pe ţară", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Placinta.

Chiar dacă rezultatele sunt mai bune decât în 2014, în judeţul Vaslui nu există nicio medie zece. În plus, la un liceu din mediul rural, promovabilitatea este zero.

În judeţul Vaslui, anul trecut a fost o rată de promovare de 65,47%.

BAC 2015 - Sesiunea august-septembrie

13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

20 - 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D

24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor

3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale

REZULTATE BACALAUREAT 2015, pe Edu.ro. Notele obţinute de elevii de clasa a XII-a la BAC

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat din 2014

Promovabilitatea în prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2014 a fost de 59,25% înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi pentru examene, s-au prezentat atunci 151.301, 28.704 fiind din promoţiile anterioare. Din candidaţii prezenţi la teste, 275 au fost eliminaţi din examene, pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

După soluţionarea contestaţiilor, promovabilitatea la nivel naţional a crescut cu 1,4%, la 60,65%. Pe filiere, ponderea absolvenţilor care au promovat este următoarea: filiera teoretică - 77,2%, filiera vocaţională - 67,8% şi filiera tehnologică - 38,7%.

Promovabilitatea la bacalureat a fost: în 2004 - 84,59%, în 2005 - 84,68%, în 2006 - 80,48%, în 2007 - 82,08%, în 2008- 78,30%, în 2009 - 81,47%, în 2010 - 69,30%, în 2011 - 45,73%, în 2012 - 44,41%, în 2013 - 56,44%.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici