REZULTATE BACALAUREAT 2013 MUREŞ. Promovabilitate de 54,69 la sută, cu 8,9 la sută mai mare ca anul trecut

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat este de 54,69 la sută în judeţul Mureş, înaintea contestaţiilor, cu 8,9 la sută mai mare faţă de anul trecut, existând un colegiu din Târgu Mureş unde promovabilitatea a fost de 100 la sută, dar şi un liceu unde au promovat doar patru elevi.

2875 afișări

Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT 2013 au fost afişate luni dimineaţă la centrele de examinare din judeţul MUREŞ. Notele vor fi afişate şi pe edu.ro, portalul Ministerului Educaţiei destinat informaţiilor despre examene.

Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Ştefan Someşan, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că promovabilitatea la examenul de bacalaureat, înainte de contestaţii, este de 54,69 la sută, precizând că din cei 4.922 de elevi prezenţi, 2.692 au promovat.

Dintre candidaţii din promoţia curentă au promovat 59,62 la sută, iar dintre cei din seriile anterioare au promovat 32,82 la sută.

Someşan a precizat că, faţă de anul trecut, promovabilitatea este mai mare şi se datorează faptului că subiectele au fost diferenţiate, acesta fiind "un element pozitiv, în favoarea absolvenţilor".

Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat la liceele "Constantiv Brâncuşi" din Târnăveni, unde promovabilitatea a fost de 5,88 la sută, doar 4 din cei 68 de candidaţi reuşind să ia o medie peste 6, şi la Liceul "Aurel Perşu" din Târgu Mureş, unde au promovat 7,22 la sută din elevi.

În judeţ nu există niciun liceu în care să nu promoveze niciun candidat, la cel din Band, unde în anii precedenţi au existat astfel de situaţii, înregistrându-se de această dată o promovabilitate la examenul de bacalaureat de 10 la sută, un candidat din cei 10 reuşind să promoveze acest examen.

Cele mai bune rezultate s-au înregistrat la Târgu Mureş, la liceele "Unirea", unde promovabilitatea a fost de 100 la sută, "Papiu Ilarian", cu promovabilitate de 96,05 la sută, doar nouă elevi neluând examenul, şi "Bolyai Farkas", cu promovabilitate de 95,05 la sută, existând 11 elevi respinşi. La Liceul "Andrei Bârseanu" din Târnăveni promovabilitatea a fost de peste 90 la sută.

Anul trecut, promovabilitatea la bacalaureat a fost de 45,74 la sută, iar în urma contestaţiilor a crescut cu mai puţin de un punct procentual, la 46,56 la sută.

La liceul din Band, unde au susţinut examenul 12 elevi şi la Liceul particular Concord din Târgu Mureş, unde au susţinut examenul doi elevi, niciun elev nu a reuşit să promoveze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici