Rezultatele anchetei ANI în cazul lui Ioan Botiş

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu situaţia fostului ministru al Muncii, Ioan Botiş, cerând procurorilor să-l cerceteze pe acesta pentru conflict de interese. Într-un comunicat de presă remis redacţiei gândul de către ANI, sunt prezentate rezultatele anchetei pe care au efectuat-o inspectorii de integritate. Constatările ANI îl contrazic pe fostul ministru în mai multe aspecte legate de afacerea celor 500.000 de euro proveniţi din fonduri europeni.

100 afișări
Imaginea articolului Rezultatele anchetei ANI în cazul lui Ioan Botiş

Rezultatele anchetei ANI în cazul lui Ioan Botiş (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Astfel, Botiş a declarat că familia sa a pus în mod gratuit la dispoziţie un spaţiu asociaţiei care derulează proiectul finanţat din bani europeni. Inspectorii ANI susţin însă că există un contract de închiriere pentru respectivul spaţiu. Contractul de închiriere este pentru o durată de patru ani, iar chiria lunară este de 5500 ron.

Redăm în continuare comunicatul de presă care conţine rezultatele anchetei efectuată de ANI, cu precizarea că intertitlurile aparţin redacţiei.

Botiş a fost membru fondator al Asociaţiei

"În urma evaluărilor efectuate, s-au identificat următoarele elemente:

- Asociaţia "Parteneriat Euroactiv" Bistriţa, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, a fost înfiinţată la data de 13.09.2007, unul din membrii fondatori fiind Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Bistriţa-Năsăud, reprezentată de domnul Ioan-Nelu BOTIŞ;

- la data de 19.09.2010, Asociaţia "Parteneriat Euroactiv" Bistriţa a depus la Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Nord-Vest (OIPOSDRU) cererea de finanţare a Proiectului "Şansa la demnitate", în vederea accesării de fonduri europene;

- la data de 01.10.2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Nord-Vest (OIPOSDRU)" a aprobat cererea de finanţare a proiectului ID 79740, intitulat "Şansa la demnitate", pentru o finanţare nerambursabilă în valoare de 2.086.141,44 Lei (500.000 Euro), beneficiar fiind Asociaţia "Parteneriat Euroactiv" Bistriţa, cu sediul în Str. Ecaterina Teodoroiu nr. 10, Mun. Bistriţa, Jud. Bistriţa-Năsăud;

Citeşte mai multe despre rezultatele anchetei ANI în cazul lui Ioan Botiş pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici