România şi Rusia vor face schimburi de studenţi şi profesori, în baza unui protocol semnat miercuri

Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, şi adjunctul omologului său din Rusia, Igor Remorenko, au semnat miercuri, la Bucureşti, un protocolul de colaborare în domeniul învăţământului, care prevede, printre altele, schimburi de studenţi, doctoranzi/aspiranţi, stagiari, cercetători şi cadre didactice.

786 afișări
Imaginea articolului România şi Rusia vor face schimburi de studenţi şi profesori, în baza unui protocol semnat miercuri

România şi Rusia vor face schimburi de studenţi şi profesori, în baza unui protocol semnat miercuri (Imagine: Shutterstock)

Conform documentului, părţile se mai angajează să realizeze colaborarea în domeniul educaţiei prin: schimburi de materiale ştiinţifice şi didactice; schimb de informaţii privind politica educaţională din ambele ţări, respectiv studierea şi predarea limbii şi literaturii române în Federaţia Rusă şi a limbii şi literaturii ruse în România, precum şi dezvoltarea unor relaţii directe între instituţiile de învăţământ române şi ruse, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Ministerul Educaţiei.

Protocolul este valabil pe o perioadă de cinci ani de la data semnării, precizează sursa citată.

"Semnarea acestui protocol vine după un lung efort, efort prin care, practic, se deschide calea cooperării între cele două state. Depinde de fiecare instituţie de învăţământ în parte cum va reuşi să fructifice acest cadru formal pe care noi îl punem astăzi la dispoziţie", a declarat Cătălin Baba, citat în comunicat.

Oficialul din Federaţia Rusă a propus crearea unei pagini web dedicate acestui protocol de colaborare, precum şi identificarea primelor două universităţi partenere care să se ocupe de programul colaborării pentru acest an. În opinia lui Igor Remorenko, o altă modalitate de a stimula şi înlesni colaborarea între cele două state ar fi înfiinţarea unui Centru Cultural Român la Moscova după modelul Centrului Cultural Rus care funcţionează la Bucureşti, se mai menţionează în comunicat.

Cei doi oficiali au discutat, cu acelaşi prilej, detalii legate de Conferinţa Ministerială a Procesului Bologna, care avea loc la Bucureşti, în 26 şi 27 aprilie.

Tot miercuri, Cătălin Baba s-a întâlnit cu vice-ministrul columbian pe probleme de învăţământ superior, Javier Botero Alvarez. Întrevederea a avut tot rolul de a prefaţa Conferinţa Ministerială a Procesului Bologna.

Ministrul român al Educaţiei a afirmat că România consideră prioritară dezvoltarea relaţiilor bilaterale la nivel guvernamental şi universitar, propunând pentru perioada următoare stabilirea de contacte oficiale între instituţiile de învăţământ superior din cele două ţări, spun reprezentanţii ministerului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici