Românii care vor să meargă în Grecia, avertizaţi: incendiile puternice de vegetaţie fac prăpăd

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că autorităţile locale menţin avertizările privind riscul ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie (gradul 5) pentru întreg teritoriul ţării, pe fondul caniculei.

207 afișări
Imaginea articolului Românii care vor să meargă în Grecia, avertizaţi: incendiile puternice de vegetaţie fac prăpăd

Românii care vor să meargă în Grecia, avertizaţi: incendiile puternice de vegetaţie fac prăpăd

Atenţionarea vine pe fondul codului roşu de caniculă în vigoare în perioada 25-27 iulie.

Având în vedere că din cauza condiţiilor meteo extreme, pe teritoriul elen au loc mai multe incendii de vegetaţie (în Insulele Rodos, Corfu, Evia, Peninsula Peloponez-Corint), Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în această perioadă în Republica Elenă să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situaţia existentă şi să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfăşurare sau un risc iminent de producere a acestora.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă, totodată, cetăţenilor români care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale şi să urmărească în permanenţă sursele oficiale de informare publică.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera astfel apariţia unui focar de incendiu.

Cetăţenii români aflaţi în Grecia care observă producerea unui incendiu pot anunţa imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgenţă) sau 199 (serviciul de pompieri).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţiedificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şitelefonul de urgenţă al Ambasadei României în Grecia: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici