Salariul mediu brut lunar va ajunge la 1.133 de euro

Salariul mediu brut lunar va creşte, până în 2020, cu 166%, la 1.133 de euro (3.683 lei), comparativ cu nivelul estimat pentru acest an, de 425 euro (1.507 lei), avansul anual fiind de peste 7% în intervalul analizat, potrivit prognozei de primăvară pe termen lung realizată de CNP.

72 afișări
Imaginea articolului Salariul mediu brut lunar va ajunge la 1.133 de euro

Salariul mediu brut lunar va ajunge la 1.133 de euro (Imagine: Mediafax/AFP)

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) menţine neschimbate estimările publicate anterior privind salariul mediu brut până în 2013, când va ajunge la 685 de euro (2.226 lei).

Pentru intervalul 2014-2020, CNP anticipează ritmuri anuale de creştere cuprinse între 7,3% şi 7,7%.

Ponderea salariului în câştigul mediu brut se va diminua însă de la 93% în acest an, la 88% în 2020.

Potrivit estimărilor CNP, rata şomajului se va situa, în 2020, la 4,5%, în scădere faţă de nivelul prognozat pentru 2013, de 5,4%, dar şi comparativ cu 2007, când a fost de 6,4%.

Ritmul anual mediu de creştere a numărului de salariaţi va încetini, în perioada 2014-2020, la 1,3%, comparativ cu avansul mediu anticipat pentru 2008-2013, de 1,7%.

Numărul de salariaţi va ajunge, la finele intervalului de prognoză, la 6,87 milioane de persoane, faţă de 6,27 milioane de persoane în 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici