Sandu Geamănu şi Tinel Nicolae, duşi la sediul Serviciului Furturi Auto

Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu, şi Tinel Nicolae, cel care a fost împuşcat în picior în timpul acţiunii de recuperare a maşinii lui Gigi Becali, furată în ianuarie, au fost duşi, marţi dimineaţă, la sediul Serviciului Furturi Auto al Poliţiei Capitalei.

130 afișări
Imaginea articolului Sandu Geamănu şi Tinel Nicolae, duşi la sediul Serviciului Furturi Auto

Sandu Geamănu şi Tinel Nicolae, duşi la sediul Serviciului Furturi Auto (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Cei doi sunt suspecţi în şase dosare de furt de maşini de lux, fiind vorba de autoturisme marca Porche, Audi, Volkswagen şi Mercedes, dosarele find constituite în perioada 2008 -2009.

Marţi dimineaţă, au fost efectuate percheziţii simultane la mai multe locaţii, fiind emise zece mandate în acest sens. Percheziţiile au fost dispuse de Poliţia Capitalei, fiind efectuate sub îndrumarea procurorului de caz.

Alte trei persoane căutate de poliţişti, marţi dimineaţă, la diferite locuinţe de pe raza judeţului Ilfov şi din Capitală, nu au fost găsite.

Potrivit anchetatorilor, membrii reţelei din care se pare că fac parte cei doi era specializată în furturi de maşini care aveau cheile în contact, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Andrei Hrebenciuc al cărui autoturism a fost furat sâmbătă.

Tinel Nicolae, unul din cei trei presupuşi hoţi ai maşinii lui Becali, este cel care a fost împuşcat în picior, urcat în portbagajul unei maşini de teren Toyota şi dus în faţa lui Gigi Becali, la sediul PNG din Pipera (adică barul unde s-au adunat gărzile finanţatorului Steaua, după ce au fost prinşi presupuşii hoţi ai autoturismului lui Becali-n.r.). La prinderea lui Tinel Nicolae a participat şi Marian Milea, el fiind în maşina în care s-au aflat Cătălin Zmărăndescu şi Nicolae Dumitraşcu.

Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu, a fost cel la care a apelat Becali, pentru a-i recupera maşina furată în ianuarie, dându-i un termen de 12 ore. Sandu Geamanu, alături de alte persoane, au "ridicat" trei indivizi, care au fost sechestraţi timp de trei ore, într-unul din imobilele lui Gigi Becali.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat, în 7 aprilie, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea dosarul având ca obiect sustragerea unui autoturism marca Mercedes aflat în folosinţa numitului Becali George. În cauză se efectuează cercetări pentru furt calificat, potrivit sursei citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici