Şapte dintre cele 11 victime ale accidentului aviatic de la Tuzla au fost identificate

Şapte dintre cele 11 victime ale accidentului aviatic din judeţul Constanţa au fost identificate, a declarat, marţi, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, Marius Iacob, adăugând că speră că până la sfârşitul zilei vor fi identificate şi celelalte patru persoane din avion.

157 afișări
Imaginea articolului Şapte dintre cele 11 victime ale accidentului aviatic de la Tuzla au fost identificate

Şapte dintre cele 11 victime ale accidentului aviatic de la Tuzla au fost identificate (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

"Vă mai pot spune că au fost identificate şapte dintre cele 11 victime aflate la Serviciul de Medicină Legală. În prezent, se efectuează necropsiile şi sperăm ca până în cursul serii să fie toate identificate şi autopsiate", a declarat procurorul Marius Iacob.

El susţine că, deocamdată, nu a fost stabilită cauza producerii accidentului şi sunt luate în calcul mai multe variante de lucru.

"Din punct de vedere al cauzelor nu ne putem pronunţa, nu excludem niciuna din cele trei variante care au în vedere factorul uman, factorul de mediu şi factorul tehnic. Nu putem spune care ar fi cea mai probabilă, încă nu avem o confirmare, aşteptăm răspunsurile instituţiilor pe care le-am solicitat. În paralel, au fost efectuate mai multe audieri de către procurorii militari, se fac şi în prezent şi sperăm că aceste audieri împreună cu expertizele tehnice să conducă la stabilirea circumstanţelor exacte ale producerii evenimentului", a mai spus procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică.

El a mai precizat că raportul final despre ceea ce s-a întâmplat la Tuzla ar putea fi gata peste aproximativ 60 de zile.

"În perioada imediat următoare cercetările vor fi finalizate la nivelul secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşa cum ştiţi, cercetarea locului faptei a fost efectuată împreună cu specialiştii Institutului de Criminalistică al IGPR şi cu ofiţeri de poliţie de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi estimăm o perioadă de aproximativ de două luni de zile în care vor fi finalizate aceste cercetări pe baza raportului pe care îl va întocmi comisia constituită prin ordinul ministrului Apărării Naţionale", a explicat Marius Iacob.

Operaţiunea de descarcerare a victimelor accidentului aviatic de la Tuzla a durat mai multe ore şi s-a încheiat în noaptea de luni spre marţi, în timp ce ancheta la faţa locului stabilirea cauzelor accidentului continuă.

Conform unor surse din rândul investigatorilor, sunt cercetate două variante care ar fi dus producerea accidentului, una dintre acestea fiind o defecţiune tehnică, iar cea de-a doua o eroare umană, specialiştii inclinând mai degrabă spre cea de-a doua variantă. O versiune oficială legată de cauza accidentului aviatic de la Tuzla va fi prezentată după finalizarea anchetei.

La momentul accidentului, în avionul de tip Antonov An-2 erau, în total, 14 persoane. Avionul a avut probleme la decolare, după un zbor de doi kilometri prăbuşindu-se şi luând foc, au declarat reprezentanţi ai Ambulanţei Constanţa.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi, că în catastrofa aviatică de la Tuzla şi-au pierdut viaţa patru militari din cadrul Forţelor Aeriene şi opt din cadrul Forţelor Navale, cu vârste între 22 şi 49 de ani, majoritatea acestora fiind necăsătoriţi.

Bilanţul catastrofei aviatice petrecute luni după-amiază la Tuzla este de 12 morţi şi doi răniţi, după ce unul din cei trei militari răniţi în accident a decedat, în cursul nopţii, la Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici