Sârbu: Punctul de pensie poate ajunge anul acesta la 45%

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, marţi, înaintea întâlnirii liderilor PSD cu miniştrii social-democraţi pe tema proiectului de buget, că punctul de pensie poate ajunge în 2009 la 45% din salariul mediu pe economie, precizând că majorarea se va face probabil în două trepte.

12 afișări
Imaginea articolului Sârbu: Punctul de pensie poate ajunge anul acesta la 45%

Sârbu: Punctul de pensie poate ajunge anul acesta la 45% (Imagine: Mediafax Foto)

"Se poate ajunge anul acesta la 45%, poate în două trepte", a spus el.

Sârbu a afirmat totodată că vizează pentru minister alocarea a 7% din PIB. Întrebat dacă sunt şanse ca ministerul pe care îl conduce să primească acest procent, Sârbu a răspuns afirmativ.

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale (CNPAS), Doina Pârcălabu, a declarat, luni, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii pensionarilor, că nu vor fi aplicate niciun fel de plafoane în ce priveşte majorarea punctului de pensie la 45 la sută din salariul mediu brut.

Citeşte şi:

CNPAS: Nu vor exista plafoane la majorarea punctului de pensie

Punctul de pensie ar putea fi majorat în două tranşe

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici