Sava cere RADET măsuri pentru locuitorii celor 400 de blocuri debranşate pentru neplată

Primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava a cerut, miercuri, directorului RADET să ia măsuri pentru locuitorii celor aproape 400 de blocuri care sunt debranşate de la sistemul centralizat pentru neplată.

365 afişări
Imaginea articolului Sava cere RADET măsuri pentru locuitorii celor 400 de blocuri debranşate pentru neplată

Sava cere RADET măsuri pentru locuitorii celor 400 de blocuri debranşate pentru neplată

"Fac un apel, domnule director RADET, pentru locuitorii celor aproape 400 de blocuri care sunt debranşate de la sistemul centralizat pentru neplată! Sunt condiţii meteo extreme şi trebuie să avem în vedere faptul că sunt şi buni platnici printre ei şi nu trebuie să sufere de lipsa căldurii. Prioritatea noastră în această perioadă trebuie să fie sănătatea populaţiei", a spus primarul general Răzvan Sava, la comandamentul de iarnă ce a avut loc miercuri seară la Primăria Capitalei.

Directorul RADET Valentin Vitalariu a răspuns că, începând de joi, vor fi iniţiate discuţii cu asociaţiile de proprietari care au restanţe ce au dus la debranşare.

"Vom analiza situaţia şi se va lua legătura cu asociaţiile de locatari restante, astfel încât să nu mai existe pe viitor o astfel de problemă", a spus Vitalariu.

De asemenea, Răzvan Sava a anunţat că bucureştenii care au fost afectaţi de întreruperile de căldură, în Drumul Taberei şi Militari, nu vor plăti mai mult decât au consumat.

"Fiecare bloc din Capitală este monitorizat şi contorizat. Este imposibil ca locuitorii Capitalei să plăteasca mai mult decât au primit şi au consumat. Acel contor înregistrează cantitatea de căldură livrată, iar această cantitate este preluată într-un program de calcul şi este facturată către populaţie. Nu există posibilitatea intervenţiei umane în acest sistem astfel încât să spunem că există o greşeală şi că din greşeală un bloc plăteşte mai mult decât a consumat", a explicat directorul RADET.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici