Scandal la Alba Iulia: Trei tineri beţi au declanşat un nou război între Guvernul român şi cel maghiar

La zece minute după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, trei cetăţeni români din Alba Iulia au început să spargă cu pietre şi cu o bâtă de baseball geamurile unor case din apropierea barului în care băuseră până atunci, au declarat pentru gândul reprezentanţi ai Poliţiei din localitate. Printre clădirile luate cu asalt se aflau şi biserica şi imobilele Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, dar şi case particulare, dintre care două case locuite chiar de români, conform unei declaraţii date pentru gândul de preotul Szász János, de la Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia.

604 afișări
Imaginea articolului Scandal la Alba Iulia: Trei tineri beţi au declanşat un nou război între Guvernul român şi cel maghiar

Scandal la Alba Iulia: Trei tineri beţi au declanşat un nou război între Guvernul român şi cel maghiar (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Potrivit poliţiei, doi locatari din zonă, de etnie maghiară, au ieşit să vadă ce se întâmplă. Unul dintre cei doi, Zoltan Olah, rectorul Institutului Teologic, a vrut să-i şi fotografieze pe agresori, moment în care cei trei l-au atacat şi i-au luat aparatul de fotografiat, care, conform poliţiştilor, valora 1.800 de lei. Poliţia şi procurorii au explicat pentru gândul că cei doi cetăţeni atacaţi nu au avut nevoie de spitalizare.

Agresorii au fost reţinuţi pe loc de Poliţie, însă procurorii Parchetului Judecătoriei Alba Iulia au decis să-i cerceteze în libertate. Totuşi, pentru a fi siguri că acoperă toate dimensiunile scandalului care a avut ecouri până la Budapesta, procurorii Parchetului Tribunalului Alba, unde a ajuns dosarul, îi cercetează pe cei trei şi pentru instigare la discriminare, pe lângă infracţiunile de distrugere, lovire, tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri.

Scandalul de la Alba Iulia a creat două tabere, ajungând să creeze chiar şi tensiuni diplomatice între Ministerul de Externe din Ungaria şi cel din România. Oficialii bisericii romano-catolice din Alba Iulia, Ministerul de Externe ungar şi reprezentanţi ai UDMR dau o dimensiune etnică acestui conflict. Arhiepiscopia şi UDMR susţin chiar că acesta ar fi efectul discuţiilor inflamate din ultimele zile, legate de regionalizarea României şi implicaţiile asupra Ţinutului Secuiesc. Pe de altă parte, poliţia şi Parchetul îndeamnă la o abordare mai rece a scandalului, spunând că a fost un incident izbucnit spontan, fără implicaţii etnice.

Citeşte mai multe despre scandalul de la Alba Iulia pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici