Şcoala-pilot: o singură unitate de învăţământ din România s-a înscris în program. Director: „E nevoie de schimbare în educaţie”

  • Art. 26 din Legea Educaţiei Naţionale pentru şcoala pilot este în vigoare de un an
  • Prin acest articol, orice şcoală poate deveni autonomă
  • O singură unitate de învăţământ, privată, a solicitat pogramul de şcoală pilot
331 afișări
Imaginea articolului Şcoala-pilot: o singură unitate de învăţământ din România s-a înscris în program. Director: „E nevoie de schimbare în educaţie”

FOTO: Facebook Little London International Academy

Educaţia din România are posibilitatea să evolueze, dar uneori pare că pur şi simplu nu se vrea acest lucru. De un an de zile şcolile pot aplica pentru un statut de şcoală pilot, astfel încât orice unitate de învăţământ poate deveni autonomă.
 
Până acum, o singură şcoală s-a înscris în acest program. Este vorba de Little London International Academy, iar directorul Luminiţa Macsim explică de ce a ales acest lucru. Nu doreşte să schimbe programa şcolară, ci să o adapteze la nevoile elevilor.
 
„E nevoie de schimbare în educaţia din România. E nevoie e programe care să aducă acele competenţe cheie în faţa elevilor şi în faţa viitoarelor generaţii. Ca să o dezvoltăm ca şi compentenţă, noi implementăm din ciclul preşcolar limba engleză predată intensiv în grădiniţă”, spune Luminiţa Macsim. 
 
Iată cum vede şi Robert Similea, părinte, această schimbare în educaţia celor mici: „Copiii  sunt mult mai competenţi să îmbrăţişeze inovaţia şi să adopte schimbarea decât eram noi la vârsta lor. Un nou model bazat pe inovaţie nu poate fi decât un avantaj pentru cei care vor intra în aceste proiecte pilot timpurii”.
 
Radu Szekely, secretar de stat al Educaţiei, promovează acest program şi îndeamnă cât mai multe şcoli să participe.
 
„Pilotarea este ceva foarte important pentru sistemul de învăţământ pentru că permite încercrea unor metode, unor modalităţi de lucru, unor modele de management, modele de plan curricular, de plan cadru care să fie apoi scalate sau nu la nivel naţional”, spune el.
 
Şcoala poate să devină pilot numai dupa avizul Consiliului profesoral şi şcolar al elevilor şi cu acordul Consiliului părinţilor.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici