Şcolile doctorale de la Academia de Poliţie au fost desfiinţate. Precizările lui Lucian Bode

Executivul a adoptat, joi, proiectul de hotărâre privind reorganizarea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care prevede desfiinţarea celor două şcoli doctorale din cadrul instituţiei, anunţă ministrul de Interne, Lucian Bode.

336 afișări
Imaginea articolului Şcolile doctorale de la Academia de Poliţie au fost desfiinţate. Precizările lui Lucian Bode

Şcolile doctorale de la Academia de Poliţie au fost desfiinţate. Precizările lui Lucian Bode

„Prin reorganizarea Academiei am decis desfiinţarea celor două şcoli doctorale care au adus mari prejudicii de imagine instituţiei. În acest fel, vom repune Academia de Poliţie pe un făgaş de maximă onorabilitate în ceea ce priveşte educaţia superioară”, spune ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

El afirmă că, în contextul acumulării în ultimii ani a unor probleme legate de funcţionarea Academiei de Poliţie, reorganizarea instituţiei este „un pas firesc pentru profesionalizarea cadrelor MAI şi diminuarea deficitului de profesionişti”.

„Prin acest demers restabilim deopotrivă moralitatea şi etica academică şi profesională, în ideea că studenţii care ies de pe băncile Academiei să fie bine pregătiţi profesional şi cu o înaltă ţinută morală. Un prim element al reorganizării vizează formarea iniţială a ofiţerilor pentru structurile MAI şi ceilalţi beneficiari din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională prin intermediul studiilor de licenţă, în cadrul a două facultăţi: Facultatea de Poliţie şi Facultatea de Pompieri. Decizia de astăzi va facilita modernizarea programelor de pregătire academică şi profesională, respectiv lărgirea sferei de recrutare a corpului universitar, prin cooptarea unor specialişti cu o reputaţie academică incontestabilă”, conchide Bode.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici