Şedinţă de Guvern: OUG vaccinare stinge conflictul dintre Ministerul Sănătăţii şi primării. Banii prevăzuţi pentru extinderea vaccinării DOCUMENT

  • Primăriile vor plăti amenajarea centrelor de vaccinare, Guvernul va deconta prin Ministerul Sănătăţii
  • Prin acest OUG primarii pot depăşi plafoanele din Legea Achiziţiilor Publice
  • OUG prevede tot 10% pierderi din dozele de vaccin, procentaj mare faţă de restul UE
725 afișări
Imaginea articolului Şedinţă de Guvern: OUG vaccinare stinge conflictul dintre Ministerul Sănătăţii şi primării. Banii prevăzuţi pentru extinderea vaccinării DOCUMENT

Şedinţă de Guvern: OUG vaccinare stinge conflictul dintre Ministerul Sănătăţii şi primării. Banii prevăzuţi pentru extinderea vaccinării DOCUMENT

Peste 2 ore începe înscrierea celor care vor să se vaccineze în a doua etapă a campaniei.

Şi Cîţu tot nu a stabilit cine ce plăteşte pentru asta. Am obţinut textul Ordonanţei de Urgenţă ce va fi discutat peste o oră în şedinţa de Guvern.
 
În proiectul de OUG care va fi discutat în şedinţa Executivului scrie că finanţarea cheltuielilor se asigură prin transfer din bugetul MS către bugetele locale. Şi vorbim aici atât de cheltuielile pentru activitatea de vaccinare propriu-zisă, cât şi cheltuielile pentru plata personalului medical.
 
Există o limită a acestor cheltuieli?
 
În forma actuală, ordonanţa permite primarilor să depăşească plafoanele din legea achiziţiilor publice. Adică pot cheltui cât vor, fără limite.
Asta deşi premierul Cîţu spunea că a întârziat să ia o decizie privind legea bugetului de stat tocmai pentru a fi stabilite clar care sunt cheltuielile exacte. Şi dădea exemplul altor state.
 
Estimările din nota de fundamentare a documentului spun aşa: aproape 1 milion 200 de mii de lei pentru plata personalului medical medical şi auxiliar, pentru 6 luni. Vor fi 930 de centre de vaccinare, asta deşi colonelul Gheorghiţă spunea că vor fi doar 750.
 
De asemenea, medicii de familie vor primi peste 200 mii de lei, iar pentru organizarea, dotarea şi operaţionalizarea centrelor de vaccinare vor fi alocate aproape 113 mii de lei.
 
Medicii vor primi 100 de lei pe oră, asistenţii medicali 50 lei pe oră, iar registratorii 25 lei pe oră.
 
Ordonanţa stabileşte că se admit pierderi de maxim 10%. Pierderi cantitative şi valorice pe întreg lanţul de depozitare, distribuţie şi consum al vaccinurilor. Şi care vor trebui raportate şi justificate.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici