Şeful Parchetului Slobozia, suspectat de corupţie. Locuinţa şi biroul acestuia, percheziţionate

Procurorii DNA fac percheziţii la locuinţa prim-procurorului Parchetului Judecătoriei Slobozia şi în biroul acestuia, într-un dosar în care este suspectat de fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

125 afișări
Imaginea articolului Şeful Parchetului Slobozia, suspectat de corupţie. Locuinţa şi biroul acestuia, percheziţionate

Şeful Parchetului Slobozia, suspectat de corupţie. Locuinţa şi biroul acestuia, percheziţionate (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Sursele citate au precizat că şeful Parchetului Judecătoriei Slobozia ar fi suspectat corupţie, fiind vizate legături cu persoane din lumea interlopă.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că "se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către un magistrat procuror de la o unitate de parchet din Slobozia".

"În cursul dimineţii de 21 ianuarie 2014, ca urmare autorizării de către instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în locaţii situate în localitatea Slobozia", a precizat DNA.

Acţiunea procurorilor este sprijinită de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici