Senatul limitează programul restaurantelor şi barurilor situate la parterul imobilelor de locuinţe

Senatul a adoptat, joi, o propunere legislativă care limitează programul restaurantelor, cafenelelor şi barurilor situate la parterul imobilelor cu destinaţia de locuinţă, nerespectarea prevederilor urmând să fie sancţionată cu amendă între 2.500 şi 10.000 lei.

1899 afișări
Imaginea articolului Senatul limitează programul restaurantelor şi barurilor situate la parterul imobilelor de locuinţe

Senatul limitează programul restaurantelor şi barurilor situate la parterul imobilelor de locuinţe (Imagine: Andrei Spirache/Publimedia/Mediafax Foto)

Senatul a adoptat, joi, o propunere legislativă conform căreia structurile situate la parterul imobilelor cu destinaţia de locuinţă care prestează servicii de alimentaţie publică de tip restaurant, cafenele şi baruri fără spectacol au program de funcţionare între orele 8.00-22.00 pe timp de iarnă, respectiv între lunile octombrie şi martie, şi între 8.00 şi 23.00 pe timp de vară, în timp ce unităţile cu spectacol între orele 8.00 şi 24.00, nerespectarea acestor prevederi urmând a fi sancţionată cu amendă curpinsă între 5.000 şi 10.000 lei.

Potrivit propunerii legislative, nerespectarea interdicţiei privind "organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în structurile de alimentaţie publică care funcţionează la parterul clădirilor cu destinaţie de locuinţe, după ora 22.00, în mediul urban", va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 2.500 şi 5.000 de lei.

"Este de notorietate publică faptul că în spaţiile destinate acestor servicii sunt organizate petreceri (nunţi, botezuri, aniversări etc.). De regulă, acestea se prelungesc până dimineaţa zilei următoare, provocând un disconfort accentuat locatarilor din blocurile respective din cauza instalaţiilor de sonorizare folosite la capacitate maximă. (...) În plus, este afectată şi structura de rezistenţă a imobilelor respective din cauza trepidaţiilor produse care se transmit la etajele superioare", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

De asemenea, în expunere se mai arată că, deşi consiliile locale au dreptul legal şi competenţa să stabilească, prin hotărâri, programul de funcţionare a acestor unităţi de alimentaţie, acestea nu au reglementat "în mod corespunzător şi mulţumitor" situaţia vizată.

"Ca atare, sesizările şi reclamaţiile cetăţenilor, prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de zgomotul peste limitele legale ale muzicii şi al consumatorilor care frecventează aceste unităţi, s-au înmulţit", se mai arată în document.

Propunere legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.61 din 27/09/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei nr.99 din 29/08/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă îi are ca iniţiatori pe senatorii Gabriel Berca, Marian Cristinel Bîgiu - PNL, Constantin Sever Cibu - PNL, Mircea Cinteză - PDL, Attila-Zoltan Cseke - UDMR, Cristian David - PNL, Mircea Diaconu - PNL, Emilian Frâncu - PNL, Ioan Ghişe - PNL, Corneliu Grosu - PSD, Tiberiu Günthner - UDMR, Puiu Haşotti - PNL, Paul Ichim - PNL, Raymond Luca - PNL, Cezar Mircea Măgureanu - PNL, Ovidius Mărcuţianu - PNL, Teodor Meleşcanu - PNL, Vasile Mustăţea - PNL, Nedelcu Vasile - PNL, Marius Petre Nicoară - PNL, Romeo Florin Nicoară - PNL, Mario-Ovidiu Oprea - PNL, Liviu Titus Paşca - PNL, Cornel Popa - PNL,Tiberiu Aurelian Prodan - independent, Şerban Rădulescu - PDL, Nicolae Robu - PNL, Ion Rotaru - PSD, Dan Radu Ruşanu - PNL, Cristian Ţopescu - PNL, Tudor Udriştoiu - PDL, Iulian Urban - PDL şi Varujan Vosganian - PNL.

Propunerea a fost adoptată cu 49 de voturi "pentru", 5 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri.

Senatul a fost primă Cameră sesizată, decizia urmând a fi luată de Camera Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici