Potrivit unui bilanţ IGPR dat publicităţii duminică, poliţiştii au intervenit la peste 2.800 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Au fost date 6.176 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.300.000 de lei, iar, în urma acţiunilor şi intervenţiilor, au fost constatate 792 de infracţiuni.
Sâmbătă, 28 decembrie, poliţiştii au organizat sute de acţiuni, în urma cărora au constatat aproape 800 de infracţiuni, iar 149 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite naţional sau internaţional.
Totodată, poliţiştii au confiscat bunuri de aproape 80.000 de lei.
Totodată, poliţiştii au constatat 113 infracţiuni la regimul rutier, au reţinut 457 de permise de conducere şi au retras 86 de certificate de înmatriculare.
Sâmbătă, la nivel naţional s-au produs 11 accidente grave de circulaţie, în urma cărora 3 persoane au murit, iar 10 au fost grav rănite.
Astfel, în ultimele patru zile, au murit 34 de persoane.