Sindicalist Poliţie, despre bătaia din Piaţa Constituţiei: Două clanuri rivale, care făceau trafic de persoane, nu s-au înţeles la bani

Două bande rivale, care făceau trafic de persoane în Germania, nu s-ar fi înţeles în privinţa banilor, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, despre scandalul din Piaţa Constituţiei. Acesta avertizează că astfel de conflicte se pot repeta.

7453 afișări
Imaginea articolului Sindicalist Poliţie, despre bătaia din Piaţa Constituţiei: Două clanuri rivale, care făceau trafic de persoane, nu s-au înţeles la bani

Liderul Sindicatului de Poliţie, despre bătaia din Piaţa Constituţiei: Două clanuri rivale nu s-au înţeles la bani

Liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, despre scandalul cu bâte şi săbii din Piaţa Constituţiei, că a fost generat de două bande rivale care nu s-au înţeles la bani.

„Brigada de Poliţie rutieră are o patrulă post fix în Piaţa Constituţiei pentru a nu se mai face curse de maşini acolo. (...). Două clanuri rivale au convenit să se întâlnească în faţa Palatului Parlamentului pentru că e lumină şi pot să stea de vorbă fără a se lua la bătaie. Motivul (bătăii – n.r.), din ceea ce ştiu eu, e că ei au făcut trafic de persoane şi au trimis în Germania de data asta şi nu s-au înţeles la bani. S-a ajuns unde s-a ajuns”, a spus Surugiu.

Potrivit acestuia, „Poliţia a intervenit, dar în acelaşi timp eu spun că Poliţia nu poate să oprească nişte cetăţeni să parcheze maşinile într-o parcare publică şi care seara de obicei e goală”.

Întrebat dacă poliţiştii au intervenit sau la timp pentru gestionarea situaţiei, Surugiu a răspuns că până când nu vor exista poliţişti în stradă, astfel de situaţii nu pot fi evitate.

„Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie are reforma şi pe masa Guvernului şi pe masa MAI-ului. Lucrurile nu se mişcă şi până nu vom avea o poliţie pro-activă cu poliţişti în stradă nu avem cum să facem aşa încât astfel de lucruri să nu se întâmple”.

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit în urma unui conflict care a avut loc în Sectorul 5 al Capitalei, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri.

Scandalul de luni dimineaţă din Piaţa Constituţiei a degenerat după ce mai multe persoane s-au bătut cu bâte şi săbii, poliţiştii găsind în faţa Palatului Parlamentului şi un pistol neletal, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici