Sindicaliştii din învăţământ cer 6% din PIB pentru Educaţie

Sindicaliştii din învăţământ spun că dacă nu primesc în bugetul pentru Educaţie 6% din PIB pentru a putea fi aplicată Legea 221/2008 de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice şi a fi respectat Pactul pentru educaţie, vor lua în calcul reluarea protestelor.

66 afişări
Imaginea articolului Sindicaliştii din învăţământ cer 6% din PIB pentru Educaţie

Sindicaliştii din învăţământ cer 6% din PIB pentru Educaţie

Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvorau, a spus, la finalul discuţiilor cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andrtonescu, că federaţia pe care o reprezintă va face un "lobby deosebit" pentru ca bugetul Educaţiei pe 2009 să reprezinte 6% din PIB.

"Ministrul Ecaterina Andronescu susţine că va fi acordat acest procent pentru Educaţie. Deocamdată nu avem de ce să ne îndoim de minister privind susţinerea", a spus Isvoranu.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, a declarat că sindicaliştii sunt convinşi că Legea 221 de majorare cu 50 la suă a salariilor cadrelor didactice va fi aplicată, astfel că bugetul Educaţie va fi de 6% în acest an.

Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care Legea 221 nu va fi respectată, Cornea a spus că sindicaliştii aşteaptă ca proiectul de buget să devină lege, apoi, în funcţie de acesta, vor hotărî dacă reiau protestele.

Vicepreşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr, a spus că zvonurile vehiculate în ultima vreme că bugetul Educaţiei în 2009 va fi de 4% nu au fost confirmate de ministrul Ecaterina Andronescu.

"Ministerul Educaţiei a cerut imperativ 6% din PIB pentru învăţământ. În proiectul de guvernare este clar stipulat ca obiectiv fundamental al Alianţei PSD-PDL acest procent, altfel nu va putea fi îndeplinit niciun obiectiv, nu va putea exista reformă în educaţie, nu va putrea fi respectat Pactul de la Cotroceni şi strategia pentru educaţie", a precizat Hadăr.

Întrebat ce crede în legătură cu o propunere de majorare a salariilor doar cu 5 la sută, Hadăr a spus că aceasta se referă la toate categoriile de bugetari, dar în cazul cadrelor didactice există o lege care trebuie respectată şi care spune că salariile vor fi majorate cu 50 la sută.

El a mai spus că o lege nu se negociază, iar în cazul profesorilor prevede o creştere de 33,6% pentru cei din preuniversitar şi de 50 la sută pentru universitari, menţionând că în cazul în care nu va fi respectată, vor hotărî mişcrile de protest, putându-se ajunge chiar la grevă generală.

Preşedintele FSLI Aurel Cornea a mai spus că la întâlnirea de la Ministerul Muncii a avut o primă discuţie privind Contractul colectiv de muncă pe 2009.

"La întâlnirea de azi (marţi - n.r.) am rezolvat toate problemele formale legate de negocierea Contractului colectiv de muncă, care se desfăşoară pe parcursul a 60 de zile, probleme legate de organizare", a precizat Cornea.

Liderul FSLI a afirmat că negocierile propriu-zise vor începe săptămâna viitoare, precizând că nu este vorba de discuţii privind salariile, acestea făcând obiectul unor legi şi nu presupun negociere.

Potrivit lui Cornea, ministrul Educaţiei şi reprezentanţii sindicaliştilor din învăţământ au discutat despre mişcarea personalului didactic, timpul de muncă, timpul de odihnă, fără a exista deosebiri majore faţă de contractul precedent.

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, declara, în urmă cu două săptămâni, după prima întâlnire cu sindicatele din învăţământ, că majorarea salariilor cadrelor didactice va fi cuprinsă în proiectul de buget, apreciind însă că pentru profesorii universitari o majorare salarială cu 50 la sută este prea mare.

Demnitarul arăta că în acest an, în care există probleme economice, ar fi rezonabil ca majorările salariale pentru profesorii universitari să fie chiar mai mici de 33 la sută, chiar dacă ministerul va primi şase procente din PIB. În schimb, pentru celelalte categorii din sistemul educaţiei, creşterea salarială de 33 la sută este sustenabilă, arăta ministrul Andronescu.

Liderii sindicatelor din educaţie prezenţi la prima întâlnire cu ministrul Ecaterina Andronescu au spus că ei vor să fie respectată ad literam legea, astfel încât majorările salariale pentru profesorii universitari să fie de 50 la sută, iar pentru celelalte categorii, de 33 la sută.

"A aplica fracţionat o lege o face pe aceasta neaplicabilă. Cerem să se aplice legea şi mai ales avem nevoie să realizăm un act normativ care să evite discrepanţele în criza de salarizare", declara atunci preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, atenţionând că este suspendat, şi nu anulat conflictul de muncă.

Citeşte şi:

Andronescu: Creşterile salariale ale cadrelor didactice vor fi cuprinse în proiectul de buget

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici