Sindicaliştii din penitenciare, sesizare la DNA: Deţinutul-vip Borcea a fost favorizat de directorul ANP

Sindicaliştii din penitenciare au sesizat DNA cu privire la posibile fapte de corupţie, după ce directorul ANP i-ar fi acordat ilegal lui Cristian Borcea, atunci când era închis, zece permisiuni de ieşire din detenţie într-un an, ceea ce arată că el a beneficiat de 54 de zile de permisie.

4259 afișări
Imaginea articolului Sindicaliştii din penitenciare, sesizare la DNA: Deţinutul-vip Borcea a fost favorizat de directorul ANP

Sindicaliştii din penitenciare, sesizare la DNA: Deţinutul-vip Borcea este favorizat de directorul ANP

„Deţinut-vip favorizat sub privirile lui Tudorel Toader. Directorul Marian Dobrică i-a aprobat ilegal 10 permisiuni de ieşire din penitenciar într-un singur an. Astăzi (marţi, nr.r) am cerut Ministrului Justiţiei să dispună verificarea modului în care au fost acordate, în perioada iunie 2017 – iunie 2018, cele 10 recompense cu permisiunea de ieşire din penitenciar pentru deţinutul Cristian Borcea şi am sesizat Direcţia Naţională Anticoupţie în legătură cu posibile infracţiuni de abuz, fals şi corupţie în legătură cu favorizarea acestui deţinut-vip”, a precizat liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Natională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, printr-un comuicat de presă.

Potrivit lui Dumitraşcu, directorul general Marian Dobrică i-a aprobat lui Cristian Borcea, când se afla în detenţie, zece recompense cu permisiunea de ieşire din penitenciar, în perioadele: 18.06 – 21.06.2017, 06.07 – 11.07.2017, 02.08 – 08.08.2017, 14.09 – 19.09.2017, 01.11 – 06.11.2017, 23.12 – 28.12.2017, 11.02 – 17.02.2018, 07.04 – 14.04.2018, 03.05 – 10.05.2018, 21.06 – 26.06.2018, cu încălcarea prevederilor legale în materie.

„Pentru ca aceste recompense să poată să fie acordate ar fi fost necesare cel puţin 800 de credite conform Deciziei 433/2016, în sistemul penitenciar acest lucru fiind practic imposibil, în medie deţinuţii care se implică în activităţi sau care lucrează realizând 60 - 80 de credite într-un an, în funcţie de programul individual de educaţie şi intervenţie psiho-socială. Pentru a obţine aceste credite Cristian Borcea ar fi trebuit să finalizeze 20 de cursuri de calificare sau 10 semestre la nivel universitar. Participarea la 20 – 60 de programe recreative si de asistenta psiho-sociala i-ar fi adus de asemenea aceste credite. 800 de credite ar mai fi putut aduce 40 de luni de munca la un castig mediu de 5 zile/lună, pentru fiecare dintre aceste zile-câştig acordându-se cate 4 credite conform Deciziei 433/2016”, mai arată Dumitraşcu.

Sursa citată spune că, de fapt, Borcea ar fi beneficiat de o combinaţie de credite din activităţii recreaţionale, educative şi muncă, deşi are un istoric de afecţiuni medicale pentru care a şi fost transportat pentru investigaţii la spitale din reţeaua Ministerului Sanătăţii şi chiar a fost cazat în spitale penitenciar, ceea ce nu-l recomandă pentru un astfel de efort intelectual şi fizic.

„În altă ordine de idei, însuşi faptul că în această perioadă de 1 an deţinutul-vip a beneficiat de 54 de zile de permisie, practic o reducere cu 1/6 a timpului de detenţie, face extrem de greu de crezut că, cel pe care-l descoperim a fi probabil cel mai performant deţinut din sistemul penitenciar, să poată să obţină acest număr de credite în mod real. Este totuşi posibil ca, scriptic, creditele să fie consemnate, fiind de aşteptat ca directorul Marian Dobrică să încerce să acopere şi să premediteze acordarea acestor favoruri pentru deţinutul-vip Cristian Borcea, situaţie ce aminteşte de episodul favorizării 'scriitorilor' din penitenciare când ministrul Tudorel Toader a refuzat să dispună masuri in legatură cu rapoarte de control care au identificat favorizarea unor deţinuţi-vip”, mai spune Sorin Dumitraşcu.

Acesta mai precizează că îi cer ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să evite apariţia unor situaţii similare în viitor prin dispunerea unor măsuri urgente.

Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost eliberat, în luna iulie, din Penitenciarul Jilava după 4 ani şi 4 luni de închisoare, după ce magistraţii Tribunalului Ilfov au decis să-i admită cererea de eliberare condiţionată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici