Soarta Cazinoului din Constanţa, monument istoric ajuns în paragină, se decide miercuri

Cazinoul din Constanţa, emblemă a oraşului, ajuns în paragină în condiţiile în care nu a mai fost renovat din anii '80, este, de câteva luni, subiect de dispută după ce Radu Mazăre a anunţat că îl vinde. Miercuri, consilierii locali urmează să decidă dacă obiectivul va trece în administrarea MDRT.

2690 afișări
Imaginea articolului Soarta Cazinoului din Constanţa, monument istoric ajuns în paragină, se decide miercuri

Soarta Cazinoului din Constanţa, monument istoric ajuns în paragină, se decide miercuri (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Cazinoul, aflat pe faleză, pe bulevardul Regina Elisabeta din Constanţa, reprezintă una dintre clădirile emblemă ale oraşului.

Construcţia acestuia a început în jurul anului 1904, planurile iniţiale fiind întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care a proiectat o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradiţiile artei româneşti. După terminarea fundaţiilor însă, planurile au fost schimbate, Primăria încredinţând modificarea acestora unui arhitect elveţian, Daniel Renard.

Obiectivul, construit în stil Art Nouveau, a fost terminat în 1910, fiind inaugurat în 1911. În acelaşi an, Primăria a autorizat organizarea jocurilor de noroc, iar Cazinoul a fost frecventat timp de mai mulţi ani de pasionaţii acestora.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Cazinoul, transformat în spital, a fost afectat de bombardamente. După instaurarea regimului comunist, Cazinoul nu a mai fost folosit pentru jocurile de noroc, care erau interzise, ci a fost transformat în restaurant. Timp de câteva decenii, el a fost unul dintre localurile de lux de pe litoral, frecventat de mai marii vremii, dar şi de turiştii străini.

La jumătatea anilor '80, Cazinoul a fost închis pentru o perioadă pentru a fi supus unor lucrări de restaurare, acestea fiind ultimele operaţiuni de acest gen realizate până în prezent.

După revoluţia din '89, Cazinoul a continuat să funcţioneze ca restaurant, aici fiind organizate nunţi, botezuri, banchete şcolare, dar şi diverse evenimente culturale.

Cazinoul Constanţa a trecut în administrarea Primăriei Constanţa în anul 2000, după un proces care a durat câţiva ani, el aparţinând până atunci societăţii Litoral SA. După trecerea clădirii la municipalitate, Cazinoul a găzduit o perioadă şedinţele Consiliului Local.

În 2007, Primăria Constanţa a încheiat un contract cu firma Queen Investments SRL, pentru concesionarea Cazinoului pe o perioadă de 49 de ani, cu drept de prelungire, iar municipalitatea Constanţa urma să primeasca anual 140.000 de euro. Mai mult, firma respectivă anunţase că va investi aproximativ 15 milioane de euro în reabilitarea şi modernizarea Cazinoului, iar după încheierea acestor lucrări clădirea ar fi avut la parter o zonă de bar, sală de festivităţi, o terasă şi două restaurante, în timp ce la etaj ar fi fost amenajate o zonă de cabaret şi sală de jocuri.

Firma Queen Investments SRL nu şi-a putut duce planul la bun sfârşit, iar în şedinţa din mai a Consiliului Municipal Constanţa s-a votat încetarea contractului de concesiune.

Primarul Radu Mazăre a spus atunci că investitorii au renunţat la acest proiect din cauza crizei economice şi a anunţat că vrea să vândă Cazinoul pentru că municipalitatea nu are bani pentru reabilitarea acestuia.

Mai mult, Mazăre anunţa că este dispus să vândă Cazinoul din Constanţa, cu un leu, Ministerului Culturii şi Ministerului Turismului, pentru a fi reabilitat şi modernizat, astfel încât "să aducă turişti, să devină un obiectiv, să aducă jucători care să joace în cazino şi să cheltuiască în Constanţa".

Anunţul lui Radu Mazăre a stârnit un val de reacţii din partea prefectului judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a democrat-liberalilor constănţeni şi a două asociaţii civice, care s-au opus vânzării monumentului.

În şedinţa Consiliului Municipal din luna iulie pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre privind vânzarea Cazinoului Constanţa, dar acesta a fost retras chiar de către iniţiator, Radu Mazăre, care spunea atunci că va realiza un sondaj de opinie în rândul constănţenilor.

La sfârşitul lunii iulie, Radu Mazăre a anunţat, la o dezbatere la care au luat parte parlamentari constănţeni şi prefectul judeţului, că a trimis adrese către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi către Ministerul Culturii, propunându-le preluarea Cazinoului pentru a-l repara şi administra.

La jumătatea lunii august, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a transmis o scrisoare reprezentanţilor Primăriei prin care anunţa că ministerul se va implica financiar în realizarea lucrărilor de consolidare şi restaurare a Cazinoului din Constanţa, dar clădirea trebuie să rămână în proprietatea Consiliului Local.

Elena Udrea a anunţat atunci că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va reabilita cazinoul din Constanţa, dar se va asigura că primarul oraşului, Radu Mazăre, nu îl va transforma într-un "club de surf sau altceva".

Udrea scria, pe blog, că MDRT se va implica în renovarea Cazinoului din Constanţa, "fie că-i place, fie că nu-i place" primarului Mazăre, ea opinând totodată că "marele surfist cheguevarist" ar fi furios că "nu mai poate el face ce vrea cu Cazinoul", nu-l mai dă "băieţilor lui din imobiliare".

"Cazinoul din Constanţa este o pată veche pe obrazul administraţiei locale de acolo. Încă dinainte de a prelua eu funcţia de ministru al Turismul, señor Mazăre ţipă că autorităţile statului nu-l ajută în problema Cazinoului. Când l-am auzit în urmă cu două săptămâni vorbind despre faptul că ministerul Culturii sau MDRT ar trebui să preia Cazinoul, am luat în calcul că primarul Constanţei ar putea fi chiar serios şi se adresează instituţiilor statului pentru ajutor", scria Udrea, pe blogul personal.

Elena Udrea preciza că, fiind vorba despre una dintre clădirile monument istoric ale Constanţei, chiar de "un simbol important" al litoralului românesc, s-a decis ca MDRT să se ocupe de renovarea Cazinoului şi, mai mult, "pentru că scopul ministerului este de a încuraja turismul", s-a stabilit ca această clădire să rămână în sarcina administraţiei locale.

Deşi clădirea Cazinoului este monument istoric, iar Ministerul Culturii are drept de preemţiune în cazul vânzării acesteia, până acum instituţia condusă de Kelemen Hunor nu s-a pronunţat public asupra intenţiilor legate de acest obiectiv. De altfel, şi Radu Mazăre a anunţat că a trimis o adresă şi Ministerului Culturii, pe lângă cel al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în care propunea preluarea Cazinoului.

Miercuri, Consiliul Municipal Constanţa, format din 27 de consilieri, dintre care 19 - PSD, 5 - PDL şi 3 - PNL, va lua în discuţie proiect de hotărâre privind trecerea monumentului din administrarea municipalităţii în cea a MDRT, pentru a fi consolidat şi restaurat.

Cazinoul a fost inventariat, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 109/2005, cu valoarea de 11.305.969 de lei, fiind inclus pe lista monumentelor istorice.

Material de Cosmin Văideanu, corespondenti@mediafax.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici