Şofer depistat conducând cu o alcoolemie de 1.09 mg/l - VIDEO

Un şofer care se deplasa dinspre Constanţa spre Bucureşti, pe banda de urgenţă a Autostrăzii Soarelui, sâmbătă dimineaţă, a fost depistat de către poliţişti conducând cu o alcoolemie de 1,09 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat şi a fost tras pe dreapta.

160 afișări
Imaginea articolului Şofer depistat conducând cu o alcoolemie de 1.09 mg/l - VIDEO

Şofer depistat conducând pe Autostrada Soarelui cu o alcoolemie de 1.09 mg/l (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere A 2, şoferul a oprit autoturismul, iar în momentul în care oamenii legii au sesizat că acesta miroase a alcool, a fost supus verificării cu aparatul alcooltest.

"Era obosit, spunea că a vrut să tragă pe dreapta din cauza oboselii. Verificarea a arătat o îmbibaţie de alcool de 1,09 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, situaţie care constituie infracţiune. Bărbatului în cauză, care a declarat poliţiştilor că a băut două sticle de bere, i se va întocmi dosar penal pentru conducerea unui autovehicol sub influenţa băuturilor alcoolice şi riscă o pedeapsă cu închisoarea între un an şi cinci ani, iar ulterior a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice", a declarat comisarul şef George Grigore, şeful Poliţiei Autostrăzi.

La ora transmiterii ştirii, un alt conducător auto în stare de ebrietate a fost depistat în traficul rutier de pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 144, iar la verificarea cu aparatul alcooltest s-a stabilit că bărbatul are o alcoolemie de 0,42 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, urmând ca poliţiştii să-i întocmească dosar penal pentru conducerea unui autovehicol sub influenţa băuturilor alcoolice.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici