Sorina Pintea, ministrul propus al Sănătăţii: Prioritatea este rezolvarea problemei medicilor rezidenţi

Ministrul desemnat al Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat după audierile din comisie că prioritară este rezolvarea problemele legate de medicii rezidenţi, iar în ceea ce priveşte legea vaccinării, doreşte să aducă anumite modificări după ce va purta discuţii cu ONG-uri şi cu asociaţii de pacienţi.

992 afișări
Imaginea articolului Sorina Pintea, ministrul propus al Sănătăţii: Prioritatea este rezolvarea problemei medicilor rezidenţi

Pintea, ministrul propus al Sănătăţii: Prioritatea este rezolvarea problemei medicilor rezidenţi

"Voi rezolva problema medicilor rezidenţi pentru că, în ultimele zile, am primit o grămadă de mail-uri absolut pertinente şi cred că este un lucru care necesită o urgentă rezolvare. Voi avea o discuţie cu comisiile din sănătate cred că mâine, poimâine, cât mai urgent şi am în minte două soluţii care vor fi benefice şi vor rezolva problema, permiteţi-mi să nu declar acum", a expliat Sorina Pintea, după ce a primit avizul pozitiv din partea comisiei din Parlament.

În ceea ce priveşte legea vaccinării, Pintea a subliniat că va avea mai multe discuţii cu asociaţiile de pacienţi şi cu ONG-urile, urmând să fie aduse anumite modificări la actuala formă a proiectului.

"Legea vaccinării va fi discutată şi va fi aprobată, dar cred că trebuie să mai avem o discuţie cu actorii implicaţi în zona aceasta, Parlament, ONG-uri, asociaţii pentru pacienţi, astfel încât, atunci când ieşim cu toţii, să luăm o decizie bună. În opinia mea, această lege trebuie să fie un cod, un complex de legi, care să cuprindă partea de prevenţie, partea de educaţie în sănătate. Nu aş putea să vă spun în acest moment ce vom modifica, dar aş vrea să reluăm punctele care sunt sensibile cum ar fi partea de coerciţie. Obligativitatea cred că nu e cazul să o discutăm pentru că vorbim despre sănătate", a precizat ministrul propus al Sănătăţii.

De asemenea, Sorina Pintea a declarat că este nevoie de o nouă lege a transplantului, dar şi de mai multă transparenţă şi legalitate.

Întrebată dacă fostul ministru Florian Bodog va face parte din echipa sa, Pintea a precizat că va continua atât proiectele, cât şi colaborarea cu acesta.

Sorina Pintea, ministrul propus pentru Sănătate, a primit, luni dimineaţă, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 19 voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi trei abţineri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici