Soţia lui Sergiu Nicolaescu intenţionează să ridice un monument în memoria regizorului

Soţia regizorului Sergiu Nicolaescu, Dana Nicolaescu, precizează, printr-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că urna cu cenuşa regretatului cineast a ajuns în posesia sa şi anunţă că intenţionează să ridice un monument în memoria regizorului.

1397 afișări
Imaginea articolului Soţia lui Sergiu Nicolaescu intenţionează să ridice un monument în memoria regizorului

Sergiu Nicolaescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Ea arată că monumentul ar urma să fie ridicat până la data de 13 aprilie, când regretatul regizor ar fi împlinit 83 de ani şi că detaliile privind monumentul vor fi comunicate în următoarea lună.

Sergiu Nicolaescu s-a stins din viaţă săptămâna trecută, pe 3 ianuarie, la 82 de ani, la Spitalul Elias din Capitală. Trupul său a fost depus la Cercul Militar Naţional, acolo unde, vineri şi sâmbătă, au putut veni pentru un ultim omagiu rudele, colegii şi toţi cei care au dorit să-şi ia rămas bun.

Conform propriilor dorinţe exprimate încă din timpul vieţii, trupul maestrului Sergiu Nicolaescu a fost incinerat la Crematoriul Vitan-Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, în prezenţa familiei şi a câtorva prieteni apropiaţi.

Urna cu cenuşa lui Sergiu Nicolaescu a fost ridicată de văduva acestuia miercuri, în jurul orei 13.00, de la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, unde trupul neînsufleţit al regizorului a fost incinerat sâmbătă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai municipalităţii.

Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici