Spitalul Judeţean Constanţa: Programările pentru internări, anunţate pe mail sau pe telefonul mobil

Pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa vor fi anunţaţi pe mail sau pe telefonul mobil când au fost programaţi pentru internare, fără a mai fi nevoie să meargă la o anumită secţie şi să aştepte până când medicul şef stabilea ziua internării.

578 afișări
Imaginea articolului Spitalul Judeţean Constanţa: Programările pentru internări, anunţate pe mail sau pe telefonul mobil

Spitalul Judeţean Constanţa: Programările pentru internări, anunţate pe mail sau pe telefonul mobil (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, Cătălin Grasa, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că această reorganizare a programărilor va fi realizată în cel mult trei săptămâni.

"În aproximativ două-trei săptămâni, vrem să facem o reorganizare vizavi de programarea pacienţilor pentru internare şi în special pentru intervenţiile chirurgicale. Acest lucru se va face în felul următor: după ce pacienţii au obţinut biletul de internare din partea medicului specialist, acesta trebuie să ajungă să fie avizat de către medicul şef de secţie, iar pacienţii să fie programaţi", a explicat Cătălin Grasa.

El a precizat că în prezent pacienţii sau aparţinătorii sunt nevoiţi să meargă pe secţie şi să aştepte până când medicul şef decide când vor fi programaţi pentru internare.

"Până acum se duceau pe secţie, stăteau şi aşteptau în faţa biroului asistentei şef şi se făcea o programare de către medicul şef. Pentru a evita acest flux suplimentar de aparţinători, de pacienţi, în spital, vor merge în policlinică, la recepţie, acolo vor depune aceste bilete de internare pentru avizare. Va fi o zonă specială, iar printr-un curier de pe secţia respectivă vor fi duse actele respective pe secţie, vor fi avizate, iar pacienţii vor reveni peste câteva ore sau a doua zi şi vor lua biletul cu data la care se vor interna", a explicat directorul medical al spitalului.

El a mai spus că cei care au posibilitatea vor putea fi anunţaţi când au fost programaţi fie pe mail, fie pe telefonul mobil.

"Cei care au posibilitatea, cei care au internet ar putea fi anunţaţi prin intermediul mail-ului sau chiar cu ajutorul telefoniei mobile", a mai spus Cătălin Grasa.

El a precizat că aceste programări se referă numai la bolnavii cronici, nu la urgenţe şi că acestea sunt de maxim două săptămâni.

"Este vorba de pacienţii cronici care pot fi programaţi, nu vorbim de urgenţe. Iar programările vor fi făcute pe cel mult două săptămâni, nu mai mult", a mai declarat directorul medical al spitalului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici