Sportivii consacraţi ai României, în Parlament. Nadia Comăneci: Sportul de masă lipseşte foarte mult în România. Generaţia de azi are tot sprijinul nostru / Apelul făcut de Simona Halep

  • Fosta campioană Nadia Comăneci a afirmat, miercuri, în Parlament, că sportul de masă „lipseşte foarte mult” din România
  • Comăneci a mai spus că generaţia tânără are suportul sportivilor consacraţi dacă vrea să facă performanţă
  • Fosta campionă a declarat că tinerii nu ar trebui să se simtă nevoiţi se plece în străinătate.
623 afișări

„Este important ca generaţia de astăzi, cea care vine, să ştie că are sprijinul nostru. Ei trebuie să aibă oportunitatea, aşa cum am avut şi noi să practice sportul, nu numai sportul de performanţă, dar şi sportul de masă, care lipseşte foarte mult, şi oportunitatea de a avea bazele în care să participe la aceste activităţi”, a afirmat Comăneci.

Conform sursei citate, ea, alături de alţi sportivi români, îi susţine pe cei care vor să facă performanţă.

„Succesul în sportul românesc a fost şi este bucuria românului şi e important ca generaţia de astăzi să ştie că are sprijinul nostru şi să nu fie nevoită să meargă în afară pentru că nu are posibilităţi de finanţare, nu are unde să se antreneze sau de aparatură care este mult în urmă faţă de ce se întâmplă în alte ţări”, a adăugat sursa menţionată.

Nadia Comăneci, alături de Alina Dumitru, Stefan Birtalan, Camelia Potec, Gabriela Szabo, Simona Halep şi Ilie Năstase sunt prezenţi, miercuri, în Parlament. Ei au venit în urma invitaţiei senatorilor Şerban Nicolae şi Daniel Zamfir, care vor ca Arenele BNR să revină în proprietatea statului român.

Simona Halep, apel către parlamentari: Tot ce îmi doresc e un sistem pentru noile generaţii

Simona Halep a făcut, miercuri la un eveniment organizat la Senat, un apel către parlamentari pentru a susţine financiar tenisul românesc, precum şi construirea unei infrastructuri sportive pentru tinerele generaţii.

„Eu nu am venit aici pentru mine, am venit pentru noua generaţie, care are nevoie de infrastructură, pentru că la noi în ţară nu prea există aşa ceva. Avem nevoie de o sală unde să se joace meciurile pentru echipa de FED Cup. Sunt mulţi copii care au nevoie de o susţinere. Din punctul meu de vedere, sportul nostru este un sport scump, nu poate fi susţinut atât de mult de familii”, a declarat Simona Halep, miercuri, la Parlament.

Campioana de la Wimbleon le-a spus parlamentarilor că ar fi păcat ca talentul românilor să fie irosit din cauza lipsei infrastructurii.

”Fac apel pentru această cauză, să se facă o infrastructură, un sistem şi federaţia noastră să fie în rând cu celelate. Cosider că tenisul românesc a avut multe rezultate în ultimii ani, dar mai ales în trecut. Am avut numărul 1 mondial la băieţi, am avut la fete. Fiind în cauză, vreau să specific că este păcat de tot talentul nostru, din tenisul românesc, să nu se facă nimic şi să nu progresăm”, a completat ea.

„Tot ce îmi doresc e să se construiască săli, un sistem pentru noile generaţii. Este mare nevoie”, a conchis Halep.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici