Starea de sănătate a lui Băsescu, subiect de discuţie între şeful statului şi liderii Federaţiei Sanitas

Starea sănătăţii preşedintelui Traian Băsescu a fost subiect de discuţie între şeful statului şi reprezentanţii Federaţiei Sanitas, Băsescu tuşind şi dând semne de răceală de câteva ori în timpul debutului întâlnirii de luni cu liderii sindicali.

36 afișări
Imaginea articolului Starea de sănătate a lui Băsescu, subiect de discuţie între şeful statului şi liderii Federaţiei Sanitas

Starea de sănătate a lui Băsescu, subiect de discuţie între şeful statului şi liderii Federaţiei Sanitas (Imagine: Bogdan Maran/Arhiva Mediafax Foto)

"Dacă îmi permiteţi o constatare... Ni se pare nouă sau aţi răcit puţin?! Pentru că asta înseamnă că şi dumneavoastră şi noi avem nevoie mai mult ca oricând nevoie de un sistem sanitar bine pus la punct", a spus Marius Petcu.

Remarca liderului sindical a stârnit zâmbetul şefului statului.

"Eu nu am avut timp să merg la doctor. Tot la voi ajung până la urmă. Oricum, în ianuarie vin la voi pentru vizita medicală anuală", a replicat preşedintele Băsescu.

Anterior, şeful statului explicase motivele pentru care întâlnirea a fost posibilă, având în vedere că s-au întâmplat două lucruri esenţiale, care trebuie să aibă urmări, "pentru că altfel rămânem încremeniţi într-un proiect care numai de succes nu e". "Adică s-a produs descentralizarea spitalelor şi e pe finalizare procesul de preluare a acestora de către administraţiiile locale. S-au crescut veniturile începând cu 1 ianuarie pentru sănătate şi s-a făcut şi o bună parte din plata pentru arieratale la medicamente. Dar nu putem menţine un sistem care să genereze aceleaşi neajunsuri în continuare. Acesta e subiectul fundamental al discuţiei: continuarea proceselor de reformare şi restructurare a sistemului de sănătate", afirmase şeful statului.

Marius Petcu i-a solicitat preşedintelui să reconfirme sprijinul pentru un proiect legat de încheierea unui pact naţional pentru sănătate.

"Ne-aţi spus că aveţi o deschidere pentru un astfel de subiect, dar colegii mei, eu însumi, am fi interesaţi ca după această întâlnire să ştim dacă putem gândi în perspectivă şi un astfel de document", a afirmat Petcu.

"Au fost un număr mai mare de raporte care vizau segmente extrem de importante din viaţa economică şi socială a României, dar, pentru mine, de referinţă sunt trei: cel pe educaţie, raportul comisiei prezidenţiale pe sănătate, o comisie condusă de domnul profesor Vlădescu şi raportul pe situaţia socială şi starea natalităţii. Am semnat un pact pe educaţie, care ar trebui să ajungă la capăt cu un rezultat cu succes şi în conformitate cu pactul miercuri. Depinde de Curtea Constituţională. (...) Ţinta, dacă aţi văzut raportul, este ca şi la sănătate să realizăm un pact pentru sănătate. Răspunsul meu categoric este da. Am o singură condiţie, să fie un demers făcut cu bună credinţă de ambele părţi, plecând de la realitate",

El a adăugat că ar fi unul din obiectivele sale majore ca şi sistemul de sănătate să benefiecieze în final de o lege care să ducă la modernizarea lui şi să fie punctul de plecare pentru satisfacţia viitoare cu privire la sistemul de sănătate.

"Da, sunt de acord să-l discutăm, cu condiţia să nu-l luăm de la zero. Adică avem un raport care a pus sistemului un diagnostic, raport făcut de specialişti care sunt în afara oricărui dubiu din punct de vedere al calităţii profesionale sau al opţiunilor politice. Avem o bază de plecare, avem problemele dumneavoastră şi, adică începem discuţia foarte onest, o putem finaliza şi repede şi onest, pentru că avem toate datele să o facem. (...) La sistemul de educaţie am reuşit să convingem pe toţi cei onest interesaţi de sistemul de educaţie să punem în centrul sistemului elevul/studentul şi în jurul interesului elevului/studentului, profesorul, statul, infrastructura. Dacă şi la sănătate reuşim să creăm un sistem în care pacientul să fie în centru şi toţi ceilalţi - personal medical, infrastructură, Guvern - în interesul lui, atunci putem funcţiona fără niciun fel de problemă", a afirmat preşedintele Băsescu

Şeful statului a mai spus că "probabil" toţi au ajuns la concluzia că nu se mai poate trata sănătatea la întâmplare.

"Comisia Miclea a făcut un îndreptar, că nu avea voie să facă o lege, care azi a trecut prin asumarea răspunderii, e la CC, dacă miercuri se ia o decizie pentru continuare, avem o lege extrem de bună. Acelaşi lucru poate fi la sănătate", a conchis preşedintele Băsescu.

Discuţiile preşedintelui Traian Băsescu cu sindicaliştii "Sanitas" au început la ora 14.00, delegaţia federaţiei sindicale fiind condusă de Marius Petcu.

La discuţii au participat şi ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, precum şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă.

Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat pe sindicaliştii "Sanitas" la discuţii după ce acesta a fost prezent la sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la lansarea versiunii centralizate a Sistemului Informatic Unic Integrat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici