Ştefan Badea şi Gabriel Constantinescu, cercetaţi de procurori şi în alte cauze penale

Gabriel Constantinescu şi Ştefan Badea, arestaţi alături de omul de afaceri Cătălin Chelu în dosarul "mită la MAI", sunt cercetaţi de procurorii din Botoşani, Galaţi şi Bucureşti, fiind începută urmărirea penală faţă de ei încă din aprilie şi, respectiv, iunie.

286 afișări
Imaginea articolului Ştefan Badea şi Gabriel Constantinescu, cercetaţi de procurori şi în alte cauze penale

Ştefan Badea şi Gabriel Constantinescu, cercetaţi de procurori şi în alte cauze penale (Imagine: Mediafax Foto)

În cererea de arestare preventivă formulată de procurorii anticorupţie aceştia invocă pericolul concret pentru ordinea publică în cazurile inculpaţilor Ştefan Niţache Badea şi Gabriel Constantinescu, puşi sub acuzare, alături de Cătălin Chelu şi Antonel Bunu, în dosarul privind tentativa de mituire a secretarului de stat în MAI, Dan Valentin Fătuloiu.

Astfel, procurorii anticorupţie indică o adresă a Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia Badea şi Constantinescu au fost puşi sub învinuire şi în alte cauze penale.

Astfel, faţă de Gabriel Constantinescu a fost începută urmărirea openală în dosarele 14/D/P/2007 al DIICOT - Biroul Teritorial Botoşani, în data de 23 aprilie 2010 şi 2016/P/2010 al Parchetului Judecătoriei Galaţi, în 28 mai 2010.

În cazul lui Ştefan Badea, în dosarul 1524/P/2010 al Parchetului Tribunalului Bucureşti a fost începută urmărirea penală în 18 iunie 2010.

"Se constată că faptele pentru care inculpaţii Badea Ştefan şi Constantinescu Gabriel au fost puşi sub acuzare în prezenta cauză (mită la MAI, n.r.) constituie o nouă infracţiune în raport cu învinuirile formulate împotriva lor în dosarele menţionate", consemnează procurorii anticorupţie în referatul cu propunerea de arestare a celor patru.

Totodată, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie notează că existenţa pericolului public rezultă din însăşi materialitatea faptelor pentru care sunt inculpaţi (dare de mită şi cumpărarea influenţei comise împreună cu mai multe persoane, prin acte materiale numeroase desăşurate pe o perioadă îndelungată de timp, august - noiembrie 2010, ceea ce denotă o perseverenţă infracţională deosebită în instituţii publice, în timpul programului de lucru cu publicul, ceea ce denotă şi o îndrăzneală infracţională gravă), dar şi de persoanele inculapţilor, care au demonstrat permanenta preocupare către zona criminalităţii macro şi microeconomice şi financiare, concomitent cu preocuparea de a-şi pregăti instrumentele necesare pentru eludarea răspunderii penale, inclusiv prin coruperea unor înalţi funcţionari sau demnitari, după cum au demonstrat-o şi în acest dosar.

"Faptele sunt de natură a crea insecuritate socială din punct de vedere al încrederii în justiţie şi în instituţiile statului, pericolul social rezultând şi din reacţia societăţii la comiterea unor astfel de infracţiuni şi din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte", mai arată procurorii în documentul citat.

Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost arestaţi, duminică dimineaţă, de Tribunalul Bucureşti.

Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărarea influenţei, în timp ce Gabriel Constantinescu, Antonel Cristi Bunu şi Ştefan Niţache Badea sunt cercetaţi pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită.

Potrivit unei liste pe care le-a arătat-o Dan Fătuloiu celor trei inculpaţi, Cătălin Chelu este cercetat în 48 de dosare, aflate în lucru la unităţi de poliţie şi de parchet, printre care trei sunt instrumentate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) sub aspectul comiterii de infracţiuni la legea pieţei de capital, evaziune fiscală şi spălare de bani, nefiind începută urmărirea penală împtriva omului de afaceri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici