Stoica: Iniţiativa legislativă să aparţină doar CSM, neutilă pentru ÎCCJ şi Ministerul Public

Acordarea dreptului de iniţiativă legislativă s-ar justifica numai pentru CSM, având în vedere componenţa sa, precum şi calitatea de garant al independenţei puterii judecătoreşti şi al autonomiei Ministerului Public, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justiţiei, Valeriu Stoica.

210 afișări
Imaginea articolului Stoica: Iniţiativa legislativă să aparţină doar CSM, neutilă pentru ÎCCJ şi Ministerul Public

Valeriu Stoica (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

”Cred că s-ar justifica acordarea dreptului de iniţiativă legislativă numai pentru CSM, întrucât este format şi din reprezentanţi ai puterii judecătoreşti, şi din reprezentanţi ai Ministerului Public.În plus, potrivit Constituţiei, CSM este garantul independenţei puterii judecătoreşti şi al autonomiei Ministerului Public. Ca urmare, nu este utilă acordarea dreptului de iniţiativă legislativă pentru ÎCCJ şi Ministerul Public”, a spus fostul ministru al Justiţiei.

Stoica a precizat că acordarea acetui drept pentru Consiliul Superior al Magistraturii trebuie ”să fie circumscrisă la domeniul de activitate al puterii judecătoreşti şi al Ministerului Public”.

”Oricum, chiar şi acordarea dreptului de iniţiativă pentru CSM trebuie să fie circumscrisă la domeniul de activitate al puterii judecătoreşti şi al Ministerului Public, fără excluderea dreptului de iniţiativă al Guvernului în acelaşi domeniu.Să nu se uite că separaţia puterilor în stat este dublată de cooperarea acestora şi de controlul reciproc în cadrul statului de drept. Desigur, acordarea unui asemenea drept de iniţiativă legislativă pentru CSM presupune revizuirea legii Constituţiei”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justiţiei, Valeriu Stoica.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la şedinţa CSM, că Procutorul General al României ar trebui să fie membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), iar Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi Parchetul General să aibă drept de iniţiativă legislativă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici