Studenţi basarabeni vor încerca miercuri să treacă graniţa pe la Sculeni

Cel puţin patru autocare cu studenţi basarabeni care învaţă în Iaşi vor încerca, miercuri, să treacă din nou graniţa prin punctul vamal Sculeni, a declarat liderul Asociaţiei Tinerilor Basarabeni (ATB) din Iaşi, Dan Caranfil, adăugând că tinerii vor să se alăture manifestanţilor de la Chişinău.

32 afișări
Imaginea articolului Studenţi basarabeni vor încerca miercuri să treacă graniţa pe la Sculeni

Studenţi basarabeni şi români protestează la Iaşi (Imagine: Mediafax Foto)

El a spus că există un număr mare de studenţi basarabeni din Iaşi care vor să plece la Chişinău, problema fiind găsirea în timp util a unor mijloace de transport.

"Sunt câteva sute de studenţi basarabeni care ar vrea să plece, însă deocamdată contăm doar pe patru autocare. Vrem să ne alăturăm colegilor de la Chişinău, pentru că la mijloc e şi soarta noastră", a afirmat Dan Caranfil.

Liderul ATB Iaşi a afirmat că nu ştie cum vor reacţiona vameşii moldoveni când vor vedea atâţia studenţi la graniţă, şi nici dacă vor fi lăsaţi să intre pe teritoriul Republicii Moldova.

"Colegii ne cer să încercăm din nou să trecem graniţa, chiar dacă astăzi (marţi - n.r.) am fost opriţi de vameşii moldoveni. Sunt curios dacă vor motiva din nou că au probleme cu softul", a mai spus Dan Caranfil.

El a precizat că în rândul comuniştilor din Moldova s-a instaurat frica dacă au ajuns să-şi oprească propriii cetăţeni la graniţele ţării.

"E greu de înţeles atitudinea lor. Când vom merge de Paşti în vacanţă, tot nu ne vor lăsa la graniţă? Suntem cetăţeni ai Republicii Moldova şi vrem să ne întoarcem în ţara noastră după ce finalizăm studiile în România", a declarat Dan Caranfil.

El a adăugat că, deocamdată, studenţii basarabeni nu au decis dacă vor sesiza organismele internaţionale în legătură cu comportamentul autorităţilor din Republica Moldova.

Marţi, 50 de studenţi basarabeni din Iaşi au fost întorşi la graniţă, în vama Sculeni, de către vameşii moldoveni, aceştia spunând că tinerii nu pot intra pe teritoriul Republicii Moldova din cauza unor defecţiuni apărute la sistemul informatic.

"Curios, doar în cazul nostru au apărut acele defecţiuni. Alte maşini au trecut fără probleme prin vamă. La un moment dat, am fost chemat într-un birou şi timp de o oră am fost chestionat vizavi de unde mergem şi ce vrem să facem. Şi şoferul autobuzului a fost chemat separat de grăniceri şi i s-a cerut să dea autocarul 50 de metri mai în spate. Noi am stat şase ore în vamă şi am protestat pentru că ni se încalcă drepturile. Am cerut explicaţii şi nu ni s-a spus nimic", a declarat Dan Caranfil, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Basarabeni.

În jurul orei 19.00, studenţii basarabeni s-au urcat în autocar şi au părăsit vama Sculeni, ei ajungând în Iaşi o oră mai târziu.

"Noi vrem să ajungem la Chişinău să manifestăm împotriva comunismului. Vrem să fim alături de părinţi. Am vorbit cu ei astăzi (n.r. - marţi), dar nu le-am spus că încercăm să ajungem acasă, să nu se sperie", a spus Sorin M., unul dintre protestatari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici