Studenţii îi acuză pe liderii sindicali că au minţit şi manipulat profesorii şi le cer demisia

Studenţii îi acuză pe liderii sindicali că au minţit şi manipulat profesorii şi le cer demisia: „şi-au îndeplinit mandatul dat de PSD, nu de membrii de sindicat”.

525 afișări
Imaginea articolului Studenţii îi acuză pe liderii sindicali că au minţit şi manipulat profesorii şi le cer demisia

Studenţii îi acuză pe liderii sindicali că au minţit şi manipulat profesorii şi le cer demisia

Liga Studenţilor (LS IAŞI) cere demisia liderilor sindicali din educaţie şi îi îndeamnă pe profesori să încerce înlăturarea lor din funcţie sau să părăsească sindicatele ori să înfiinţeze structuri reprezentative noi, care să susţină în mod real drepturile şi interesele cadrelor didactice şi auxiliare, însă cu condiţia ca acestea să fie nepartizane şi să nu devină o „jucărie” nici în mâna partidelor puterii, nici în cea a opoziţiei.

Studenţii îi acuză pe liderii sindicali că au deturnat dezbaterea generală şi avântul profesorilor de a fi rezolvate problemele sistemice din educaţie strict spre problema salarială, ignorând rolul sindicatelor în creşterea calităţii educaţiei şi solicitările profesorilor în acest sens.

Totodată, organizaţia critică „laşitatea” sindicaliştilor din mediul universitar, care deşi nu au intrat în grevă au obţinut beneficii salariale în schimbul tăcerii lor pe subiectul legilor educaţiei, dar şi faptul că liderii sindicali au promovat la proteste persoane cu „mesaje, anti-liberale, anti-capitaliste, împotriva învăţământului privat şi chiar împotriva înzestrării armatei în contextul războiului din Ucraina”.

„Liga Studenţilor a avertizat încă de la începutul grevei, din 22 mai, că în lipsa unor solicitări clare legate de noile legi ale educaţiei şi mai ales de instituirea unor criterii de performanţă pentru profesori, greva este de fapt un paravan mediatic pentru PNL ca <legile România Educată> să treacă de Parlament, iar pentru PSD reprezintă o pârghie de negociere pentru a obţine avantaje politice în faţa PNL în contextul rotativei guvernamentale. Primul protest a avut loc fix în ziua votului din Camera Deputaţilor (10 mai), iar votul final pentru legile <Deca> la Senat a avut loc fix când a început greva (22 mai). În toată această perioadă, sindicatele nu şi-au îndeplinit scopul statutar de a se implica în elaborarea actelor normative privitoare la învăţământ şi de a acţiona ca factor activ în vederea creşterii calităţii şi eficienţei actului educaţional, liderii sindicali fiind pe aceeaşi lungime de undă cu ministrul Ligia Deca şi susţinând aşa-zisa reformă „România Educată”, în timp ce profesorii protestau în stradă, inclusiv împotriva modificărilor din sistemul de educaţie. Mai mult, Guvernul nu a indicat sursa finanţărilor, iar sindicatele au evitat să ceară eliminarea pensiilor speciale sau a unor beneficii pentru bugetarii de lux, de unde banii ar fi putut fi redirecţionaţi spre salarizarea profesorilor, riscând să avem o creştere inflaţionistă a salariilor: deşi majorate salariile, odată cu creşterea datoriei publice şi creşterea sau menţinerea inflaţiei, va scădea de fapt puterea de cumpărare”, se arată într-un comunicat transmis de Liga Studenţilor (LS IAŞI).

În plus, „lipsa de scrupule” a Executivului în a „stinge” mişcarea profesorilor s-a văzut foarte clar în chestiunea „primelelor” de 1500 de lei pentru profesori şi de 500 de lei pentru personalul nedidactic, care nu sunt din „mărinimia guvernului”, ci sunt de fapt dintr-un program european: Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027, arată aceeaşi sursă.

„Înţelegerea iniţială dintre putere şi liderii de sindicat a fost să se intre în grevă, iar după ce noile legi ale educaţiei trec de Parlament, Ciucă să cadă la pace cu greviştii şi să pară că doleanţele profesorilor au fost satisfăcute, ca primul ministru PNL să aibă o ieşire bună din scenă. În schimb, PSD a capitalizat prin prelungirea grevei, obţinând avantaje în negocierile pentru rotativă, iar Ciolacu şi-a asumat rolul de salvator al situaţiei în educaţie, deşi miniştrii săi social-democraţi, Câciu de la Finanţe şi Budăi de la Muncă, erau cei responsabili în drept de rezolvarea din timp a problemei salarizării profesorilor, raportat la promisiunile partidelor puterii. Tot Budăi este şi cel care a anunţat primul rezolvarea problemei, arătând că de fapt PSD ar avea soluţia. Astăzi, Marcel Ciolacu capitalizează din nou, afirmând că Evaluarea Naţională poate fi susţinută şi profesorii s-au întors la clase datorită amânării rotativei guvernamentale, pe care PSD a propus‑o.

De ce liderii de sindicat au tăcut în toţi aceşti ani şi au ieşit la rampă abia acum, la „momentul potrivit”? În 2013, când studenţii protestau solicitând creşterea finanţării educaţiei, liderii sindicali s-au ascuns, pentru că la momentul respectiv guverna „cine trebuie”.

În momentul de faţă, creşterea salarială a cadrelor didactice poate compensa abia în 3-4 luni de muncă pierderile acumulate din perioada de grevă, iar pe termen lung nu există nicio garanţie reală din partea guvernanţilor actuali. În fapt, Statul a câştigat, profesorii au pierdut.

Puterea nu are niciun interes real în a dezbate problemele şcolii româneşti, pentru că atunci ar ieşi la suprafaţă toate erorile comise de oamenii politici din sistem din toţi aceşti ani. Profesorii trebuie să îşi construiască structuri reprezentative reale, prin care să participe la dezbaterile concrete din societate, legate inclusiv de viitorul educaţiei şi legislaţia în domeniu din România, fără să mai fie la mâna aşa-zişilor specialişti din sindicatele actuale, controlate de către PSD şi fără să mai susţină existenţa unui control etatic complet asupra sistemului de educaţie. Numai în acest fel, cadrele didactice pot redobândi prestigiul şi poziţia pe care au avut-o: prin lupta pentru promovarea libertăţii”, a declarat Toma Tataru, preşedinte Liga Studenţilor (LS IAŞI).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici