Studenţii SNSPA continuă învăţământul online până la finalul semestrului al doilea

Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a adoptat, în şedinţa de vineri, o hotărâre potrivit căreia cursurile în semestrul al doilea se vor desfăşura în continuare online. Din 6 iunie, SNSPA revine la învăţământul în format fizic.

2854 afișări
Imaginea articolului Studenţii SNSPA continuă învăţământul online până la finalul semestrului al doilea

Reprezentanţii SNSPA au luat în considerare ce au spus studenţii cu privire la reluarea cursurilor şi seminarelor, în format fizic, la sediul universităţii, după 2 ani de pandemie. În luarea deciziei s-a avut în vedere şi situaţia cazării studenţilor care nu au domiciliul în Bucureşti, dar şi obiectivul asumat de a reveni în sălile de clasă într-o manieră graduală şi predictibilă.

„Senatul SNSPA a hotărât ca, până în data de 3 iunie 2022, toate activităţile didactice să se desfăşoare în continuare pe platformele de e-learning ale structurilor academice ale universităţii, în mediul online. Începând din 6 iunie 2022, procesul didactic al SNSPA va reveni în format fizic. Sesiunea de examene şi examenele de finalizare a studiilor se vor desfăşura în format fizic, la sediul universităţii. După această dată, utilizarea exclusivă a instrumentelor on-line pentru activităţile didactice obligatorii din planul de învăţământ se poate realiza numai punctual, la propunerea facultăţilor şi cu aprobarea Consiliului de Administraţie al SNSPA. Cu toate acestea, instrumentele online de învăţare vor fi utilizate în continuare ca modalităţi complementare de predare / învăţare / evaluare, pentru toate formele de învăţământ din SNSPA, aşa cum s-a întâmplat şi înainte de 10 martie 2020”, transmit reprezentanţii SNSPA într-un comunicat de presă.

„Revenirea la normalitate este firească. La fel de firesc este, însă, ca acest proces complex să fie predictibil, derulat în aşa fel încât să vină în sprijinul studenţilor, care au fost şi ei, alături de întreaga populaţie a României, supuşi unor presiuni diverse, pe perioada pandemiei. În acelaşi timp, la fel de firesc este ca <<noua normalitate>> să reflecte acumulările din aceşti doi ani, inclusiv în ceea ce priveşte mijloacele pedagogice moderne de predare / învăţare / evaluare. Excluderea instrumentelor digitale din procesul de formare a unor tineri născuţi în era digitală – pe motiv că legea nu prevede acest lucru – nu ar fi decât un regres inexplicabil, pe care nu-l putem valida, printr-un comportament instituţional docil, doar pentru că unii reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei nu au înţeles transformările profunde care au avut loc în această perioadă de doi ani, pe parcursul pandemiei. România are nevoie de o educaţie puternică, care poate fi construită doar prin respect, profesionalism, dialog şi hotărâri – instituţionale sau de sistem – echilibrate”, a susţinut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

SNSPA va veni în sprijinul studenţilor care au solicitat un loc de cazare în luna septembrie 2021, în vederea identificării unor soluţii pentru cazarea acestora, în funcţie de nevoi, pentru perioada care a rămas până la finalul anului universitar în curs.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
snspa,
semestru,
student

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici