Prima pagină » Social » Suceava: Bărbat în stare gravă, cu botulism, după ce a mâncat tobă preparată în gospodărie

Suceava: Bărbat în stare gravă, cu botulism, după ce a mâncat tobă preparată în gospodărie

Un bărbat în vârstă de 27 de ani din comuna suceveană Moldova Suliţa este internat în stare gravă la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, fiind diagnosticat cu botulism după ce a mâncat tobă de porc.
Suceava: Bărbat în stare gravă, cu botulism, după ce a mâncat tobă preparată în gospodărie
Ioana Plopeanu
20 dec. 2011, 14:32, Social

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a anunţat, marţi, că în cazul acestui bărbat a fost confirmată, serologic, îmbolnăvirea de botulism.

Sursa citată precizează că bărbatul este internat din 14 decembrie la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi – Secţia ATI, după ce iniţial s-a prezentat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, iar starea sa este în continuare gravă.

DSP Suceava menţionează că bărbatul a mâncat tobă pregătită în gospodărie, fiind singurul membru al familiei care a consumat produsul, celelalte persoane sesizând un gust suspect.

Botulismul este o afecţiune cauzată de ingestia unei toxine produsă de Clostridium botulinum, care poate bloca transmiterea impulsului nervos la fibrele musculare. Toxina este ingerată odată cu consumarea unui aliment contaminat.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da